Cel mai important eveniment din Iași în domeniul decorării și amenajărilor devine tradiție. De joi până duminică, ieșenii care caută idei, produse și servicii, care să le facă locuința mai frumoasă și mai confortabilă, sunt așteptați la Palas. Vizitatorii vor descoperi într-un singur loc materiale, produse, servicii, tehnologii, profesioniști, informații și multe alte lucruri, în măsură să îi ajute să aibă o viață comodă și plăcută în casa proprie sau la birou. Noutatea din acest an o constituie prezența generoasă a mobilierului și accesoriilor de terasă și grădină. Pentru interiorul casei sunt disponibile soluții pentru placări ceramice, tapet, parchet, obiecte sanitare, dar și draperii, perdele și decorațiuni. Bineînțeles că nu va lipsi mobilierul variat, cu soluții minimaliste, moderne, dar și rustice din lemn masiv. Pentru cei care doresc anumite culori sau texturi pe pereții locuinței, vor fi realizate demonstrații de aplicare a varurilor speciale, cum ar fi cele cu aspect de tapet, de exemplu. Vizitând ”Festivalul Casei”, ieșenii pot afla care sunt cele mai noi tehnologii folosite în domeniul ușilor, ferestrelor și al tâmplăriilor moderne. ”Tehnologia a avansat foarte mult pentru soluțiile de iluminat și sisteme electrice, iar acestea nu puteau lipsi, fiind prezente cu soluții economice și, totodată, estetice.
Siguranța casei este importantă, motiv pentru care la Festivalul Casei sunt reprezentate și servicii de asigurări de locuințe”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Programul evenimentului este de joi, 23 aprilie, și până duminică, 26 aprilie, inclusive, cu acces gratuit între orele 10.00 și 20.00, în zona ”Atrium” din Palas.