Viitorul Spital Regional de Urgențe de la Iași, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020

urgente

În această săptămână a fost lansat în dezbatere publică ”Ghidul Solicitantului – Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020”, document în baza căruia urmează să fie accesate fondurile europene de dezvoltare regională pentru țara noastră în perioada 2014-2020. Forma finală a ”Ghidului Solicitantului” a fost negociată de Ministerul Dezvoltarii Regionale și Administratiei Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management, cu Comisia Europeană (CE). Valoarea bugetului POR 2014 – 2020 este de 8,25 miliarde euro, cu 76,8% mai mare față de alocarea totală a programului pentru perioada 2007 – 2013. Potrivit ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, pe lângă continuarea tipurilor de investiții din perioada 2007 – 2013, prin POR 2014 – 2020 vor fi finanțate si măsuri precum eficientizarea transportului urban (căi de rulare, piste pentru bicicliști, mijloace de transport ecologice), creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, modernizarea creșelor și grădinițelor, ca parte a infrastructurii de educație, regenerarea economică și socială a comunităților defavorizate din mediul urban, construirea și dotarea a trei spitale regionale de urgență (la Iași, Craiova și Cluj), dezvoltarea centrelor de transfer tehnologic, sprijinirea IMM-urilor, precum și extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară. Elementele de noutate prevăzute de ghidul general al POR 2014-2020 sunt: uniformizarea tipurilor de apeluri de proiecte pe toate axele lansate in cadrul POR 2014-2020 (apeluri de proiecte cu termen limita pentru majoritatea prioritatilor de investitie), reducerea numărului documentelor necesare solicitantului la depunerea cererii de finanțare, acordarea unui punctaj suplimentar proiectelor aflate într-o fază avansată a pregătirii, precum și pentru complementaritatea cu alte Programe Operaționale, încheierea contractelor de finanțare în baza SF sau DALI (crearea premiselor pentru achiziționarea la pachet a serviciilor de proiectare și execuție), scăderea perioadei de evaluare și selecție, prin cumularea/eliminarea unor etape, menținerea mecanismului cererilor de plată, introdus în luna aprilie 2013, cu impact substanțial asupra creșterii gradului de absorbție. Conform declarațiilor ministrului Liviu Dragnea, se estimează că POR 2014-2020 va fi aprobat de Comisia Europeană în cursul lunii iunie 2015, iar proiectele ar putea fi depuse începând cu luna septembrie 2015. Ghidul lansat în dezbatere poate fi consultat pe paginile www.inforegio.ro și www.inforegionordest.ro, până pe 5 iunie 2015, ora 14.30, data până la care pot fi trimise eventualele observații și comentarii pe adresa de e-mail info@mdrap.ro.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;