Cea de-a XII-a ediţie a Salonului ofertelor educaţionale organizat ieri, 8 mai 2015, în SalaPaşilor Pierduţi a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi s-a bucurat de vizita a peste 1500 de elevi aiclasei a VIII-a care au avut ocazia să îi consulte direct pe reprezentanţii celor 33 de licee prezente, pentru a-şi forma o imagine corectă privind traseul educaţional ulterior ciclului gimnazial. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi, în ambianţa deosebită creată de ABPlusEvents. La deschiderea evenimentului au participat Inspectorul Şcolar General al ISJ Iaşi, prof. dr.Camelia Gavrilă, Inspectorul Şcolar General Adjunct al ISJ Iaşi, prof. dr. Claudia Tanase, prof.Manuela Vlasie, director al CJRAE Iaşi. De asemenea, la festivitatea de deschidere a participat Prorectorul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, prof. univ. dr. Carmen Creţu, care a subliniat în discursul său că opţiunea pentru profilul liceal reverberează în traseul universitar al absolvenţilor. Momentul artistic al evenimentului a fost oferit de elevii de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” şi de la Palatul Copiilor Iaşi. Standurile amenajate de şcoli le-au oferit elevilor oportunitatea de a se familiariza cu cu atmosfera spaţiului liceal, cu reuşitele şi cu produsele acestuia, determinând o alegere personală, alături de consilierea profesorilor diriginţi. Prin calitatea prezentării ofertei s-au remarcat Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” şi Liceul Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări.
Concluzii la o nouă ediţie de succes a „Salonului ofertelor educaţionale”
Filed in: Educație, Informațía zilei