Organizaţia ”Salvaţi Copiii” Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, United Way România, Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău şi Asociaţia Betania, a organizat o dezbatere privind facilităţile fiscale pentru donatori, realizată în cadrul proiectului ”Sprijinirea filantropiei prin obținerea facilităților fiscale pentru donator. ”În majoritatea ţărilor europene, cetăţenii sunt încurajaţi, prin diferite facilităţi fiscale, să sprijine cauzele sociale și civice. În România nu există niciun fel de mecanisme de încurajare a generozității directe, ceea ce face ca puțini oameni să doneze și să existe puține modele de implicare în viața comunității. În cadrul proiectului ”Sprijinirea filantropiei prin obținerea facilităților fiscale pentru donatori” United Way și partenerii săi din Coaliția pentru Sprijinirea Filantropiei Individuale – Fundația Soros, Centrul de Politici pentru Participare Publică, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Asociația pentru Relații Comunitare – au analizat funcționalitatea mecanismelor existente și au elaborat o propunere de politică publică pentru încurajarea spiritului filantropic în România”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor. Iniţiată de United Way România cu finanţare CEE Trust şi derulată în parteneriat cu Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia Soros, membrii Coaliţiei pentru Sprijinirea Filantropiei, această iniţiativă publică susţine completarea cadrului legal actual care prevede direcţionarea a 2% din impozitul datorat şi deducerea a 5% din baza impozabilă a veniturilor obţinute din activităţi independente pentru persoanele fizice şi deducerea sponsorizărilor în limita a 0,3% din cifra de afaceri pentru persoanele juridice. Principalele schimbări susţinute de această initiativă legislativă sunt: scutirea de impozit a donatorilor persoane fizice pentru sumele pe care le dăruiesc cauzelor sociale sau civice, în limita a 5% din venitul lor anual, cei care donează mai mult de 100 de salarii minime pe economie (echivalentul a 15.700 EUR) să fie scutiți de impozit pentru sumele donate, în limita a 10% din venitul lor anual, companiile să poată dona 0,6% din cifra de afaceri, față de 0,3%, cât este nivelul actual. În cadrul proiectului, la nivelul Regiunii de Nord Est, Organizaţia Salvaţi Copiii Iaşi şi Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany organizează consultări regionale cu organizaţiile neguvernamentale interesate de susţinerea acestui demers şi dezbateri cu donatorii, parlamentarii şi consilierii acestora de pe raza judeţelor Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Vaslui şi Bacău. Scopul acestor întâlniri este de a găsi soluţii viabile privind încurajarea filantropiei în România şi de a susţine demersurile legislative iniţiate în acest sens.
Dezbatere pe tema facilităților fiscale pentru donatori, inițiată de Organizația ”Salvați Copiii” Iași
Filed in: Informațía zilei, ONG-uri