În etapa a doua a turneului play-off al Ligii 1 la fotbal feminin (Seria 2), disputată la sfârșitul săptămânii trecute, CS Navobi Iași a învins în deplasare, cu scorul de 6-2, pe Armonia Fălticeni, menținându-și intacte șansele de promovare în Superligă. În cealaltă partidă din Seria 2, Selena Constanța a trecut, surprinzător, de CSS Târgoviște, cu scorul de 5-4. În clasamentul seriei, pe primul looc se află CS Navobi Iași cu 23 de puncte, urmată de CSS Târgoviște – 14 puncte, Selena Constanța – 13 puncte și Armonia Fălticeni – 7 puncte. În etapa viitoare, programată miercuri, 13 mai, CS Navobi Iași va întâlni pe teren propriu, de la ora 12.00, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv ”Emil Alexandrescu” din Copou, formația CSS Târgoviște. În cazul obținerii unei victorii sau măcar a unui rezultat de egalitate, elevele antrenorului Andrei Ilașcă vor fi promovate și din punct de vedere matematic în Superligă, competiție în care se vor reîntoarce după numai un an de ”exil” petrecut în cea de-a doua divizie valorică a țării. În jocurile disputate la sfârșitul săptămânii trecute în play off-ul Seriei 1al Ligii 1 s-au înregistrat rezultatele: Independența Baia Mare – Vasas Femina Odorheiul Secuiesc 0-1 și Viitorul Reghin – Olimpia ”2” Cluj 3-2. În urma acestor rezultate, formația Vasas Femina Odorheiul Secuiesc a obținut déjà promovarea în Superligă. În etapa a IV- a a Play-off-ului Superligii, liderul Olimpia Cluj s-a impus cu 4-0, în deplasare, la revelația acestei ediții de campionat, nou promovata Heniu Prundu Bârgăului, în timp ce ASA Târgu Mureș a învins și ea în deplasare, cu scorul de 6-2, pe Real Craiova, menținând distanța de cinci puncte între primele două locuri din campionat.