Reprezentanții municipalității ieșene au anunțat luni, 11 mai, că primarul Gheorghe Nichita își poate exercita, în continuare, această funcție, având în vedere că instanța de judecată nu a stabilit restricții în acest sens. ”Având în vedere decizia instanței care permite continuarea exercitării atribuțiilor funcției de primar, Primăria municipiului Iași aduce la cunoștința opiniei publice faptul că lui Gheorghe Nichita îi este permisă continuarea activității de primar al municipiului Iași, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. Potrivit documentului, viceprimarii Mihai Chirica și Gabriel Surdu, alături de funcționarii municipalității ieșene își vor îndeplini, în continuare, sarcinile de serviciu, în conformitate cu fișa postului, respectiv vor duce la îndeplinire sarcinile conform atribuțiilor funcțiilor publice ocupate în cadrul organigramei Primăriei municipiului Iași. Reamintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, a fost plasat în arest la domiciliu, potrivit unei decizii a Curții de Apel București (CAB), într-un dosar deschis de procurorii anticorupție, în care acesta este acuzat de abuz în serviciu. Potrivit referatului DNA, în perioada ianuarie — aprilie 2015, Gheorghe Nichita, abuzând de funcţia de primar, i-a determinat pe Liviu Hliboceanu, șeful Poliției Locale Iași şi pe Ștefan Avîrvarei, șef de serviciu în cadrul aceleiași instituții, dar şi pe alte persoane din cadrul instituţiei, să-i supravegheze fosta iubită. De asemenea, procurorii îl mai acuză pe edil că s-a folosit de personalul și echipamentele Poliției Locale pentru a efectua verificări în bazele de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, urmând ca ulterior să le folosească pentru a obţine foloase nepatrimoniale necuvenite.
Gheorghe Nichita își poate exercita, în continuare, funcția de primar
Filed in: Administrație, Informațía zilei