Salariul mediu net în județul Iași, mai mic cu 8% față de media pe țară

salariati

Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31.III.2015 a fost de 149.572 persoane, în creştere cu 2.594 persoane (+1,8%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2014 şi cu 548 persoane comparativ cu sfârşitul lunii februarie 2015. În luna martie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2.321 lei (+9,6% faţă de luna martie 2014), iar cel mediu net de 1.683 lei (+10,0%); comparativ cu luna februarie 2015 s-a înregistrat o creștere de 4,4%  la câştigul brut şi de 4,3% la cel net. Faţă de media pe ţară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna martie 2015, a fost mai mic cu 8,0%, informează un comunicat al Direcției Județene de Statistică (DJS). Potrivit aceluiași document, indicele câştigului salarial real pentru luna martie 2015 faţă de luna martie 2014, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 108,7%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 8,7%.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;