În Sala de conferințe a Hotelului ”Ramada” din Iași a avut loc luni, 17 septembrie, sesiunea de închidere a proiectului „Reţea de colaborare universitară online în scopul dezvoltării capacităţii de a furniza competenţe superioare în domeniul geodeziei“, prilej cu care inițiatorii acestui proiect au prezentat rezultatele programului de implementare a platformei GEODESY-INSTRUCT. În cea de-a doua parte a evenimentului, cadrele didactice care au contribuit la buna funcționare a platformei GEODESY-INSTRUCT au primit diplome de finalizare a proiectului, sesiunea încheindu-se cu premierea studenților care au participat la concursul de proiecte. Menită să contribuie la creşterea calităţii ofertei educaţionale din învăţământul tehnic la nivelul regiunilor Bucureşti-Ilfov, Nord-Est, Centru şi Vest, prin mai buna corelare a programelor aferente specializării ”Măsurători terestre şi cadastru” cu cerinţele în continuă schimbare ale pieţei muncii, GEODESY-INSTRUCT este o platformă virtuală care poate fi utilizată de studenți pentru a dobândi cunoștințe aprofundate în domeniul măsurătorilor terestre prin sistemul e-Learning. Prin intermediul acestei platforme, studenții de la specialitatea ”Geodezie” au posibilitatea de a se pune la punct cu ultimele noutăți în domeniu, dar și de a-și aprofunda cunoștințele tehnice de la cursuri. Platforma poate fi accesată de către studenți prin intermediul internetului, pe portalul www.geodesy-instruct.ro. Proiectul „Rețea de colaborare universitară online în scopul dezvoltării capacității de a furniza competențe superioare în domeniul geodeziei” este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial ”Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007-2013, Axa prioritară 1. „Educația și formarea în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, Domeniul major de intervenție 1.2. „Calitate în învățământul superior”. Proiectul a fost dezvoltat de Universitatea Tehnică de Construcții București – Facultatea de Geodezie, în calitate de beneficiar principal, în parteneriat cu Universitatea „Politehnica” din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și compania SIVECO România S.A. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, iar valoarea acestuia de 9.888.027 de lei, din care 9.687.938 lei reprezintă contribuția nerambursabilă a Comisiei Europene, 197.713 lei contribuția solicitantului, iar 2.376 lei reprezintă valoarea neeligibilă a proiectului.
Punct final în cadrul programului de implementare a platformei GEODESY-INSTRUCT
Filed in: Educație, Informațía zilei