La finalul acestei săptămâni, IULIUS MALL găzduieşte, pentru a doua oară, festivalul Iaşi ComicsFest. Astfel, în perioada 16 – 17 mai 2015, împătimiţii acestui gen de artă vor afla cele mai noi apariţii din lumea benzilor desenate româneşti. Sâmbătă şi duminică, vizitatorii vor putea admira lucrările a peste 30 de autori în domeniu, pot participa la ateliere şi discuţii tematice,pot poza pentru caricaturi sau pot să testeze board game-uri.
În plus, vor avea loc sesiuni de live drawing şi proiecţii de benzi desenate, iar cei mici îşi pot face poze cu supereroii preferaţi. Totodată, îm ambele zile, clienţii IULIUS MALL vor avea la dispoziţie o librărie de benzi desenate, proiecţii, tutoriale şi interviuri.
Sâmbătă, la ora 15.00, se vor lansa cele mai noi publicaţii: Abaţia, The Walking Dead, Terapie de Basm, Revista Comics şi albumele „Castelul din Carpaţi”, „Poveşti”, „Profeţia Urbană”, „Zobb” şi altele.
Printre autorii participanţi la Iaşi Comics Fest se numără: Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), Octav Ungureanu, Ionuţ Popescu, Robert Obert, Valentin Sava. Invitaţi speciali din Iaşi: Bogdan Kelaru şi Adrian Serghie.