În perioada 15-17 mai, Colegiul Naţional de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi organizează cea de-a VI-a ediție a Concursul Naţional de Canto ”Achim Stoia”, destinat elevilor care studiază canto în liceele şi colegiile din ţară. Personalitate marcantă a vieţii muzicale ieşene, Achim Stoia a desfăşurat multiple activităţi, cum ar fi cea de folclorist, profesor, compozitor, dirijor de cor şi orchestră, conducător şi organizator de instituţii artistice. Muzica vocală pe care a compus-o cuprinde, printre altele, lieduri şi prelucrări de folclor, lucrări de o deosebită valoare artistică, din păcate mai puţin cunoscute şi interpretate. O parte dintre ele sunt accesibile elevilor de liceu, aceştia având posibilitatea de a se apropia astfel de valorile muzicii româneşti. ”În anul 2010, prima ediţie a concursului a apărut pe fondul inexistenţei unui astfel de concurs la Iaşi şi din dorinţa de a onora numele marelui compozitor, dirijor şi profesor Achim Stoia la împlinirea unui secol de la naştere Ne propunem ca prin această competiţie să dăm posibilitatea elevilor din toată ţara să-şi demonstreze calităţile vocale şi interpretative, cunoscând astfel muzica românească atât de valoroasă”, a declarat Dana- Louise Barnea, directorul Colegiului Național de Artă ”Octav Băncilă” din Iași. Manifestările cuprinse în cadrul ediției din acest an a concursului se vor desfăşura în Sala ”Millo” a Colegiului Naţional de Artă ”Octav Băncilă”, după următorul program: 15 mai ora 15.00 – festivitatea de deschidere, ora 16.00 – concurs; 16 mai, începând cu ora 11.00 – concurs; 17 mai, ora 11.00 – festivitatea de decernare a premiilor.
La Iași a debutat cea de-a VI-a ediție a Concursului Național de Canto ”Achim Stoia”
Filed in: Educație, Informațía zilei