Întrunit vineri, 15 mai, în ședință extraordinară, plenul Consiliului Local Municipal (CLM) Iași a respins propunerea de înființare a unei comisii speciale de analiză și verificare a activității Poliției Locale, înaintată de grupul consilierilor liberali. În favoarea propunerii s-au exprimat doar consilierii liberali, în timp ce reprezentanții PSD au votat împotriva acestei inițiative. Viceprimarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a argumentat votul împotrivă, acordat de consilierii social democrați, prin faptul că aceștia nu au dorit să se substituie procurorilor în dosarul deschis de Direcția Națională Anticorupție (DNA), care-l privește pe primarul Gheorghe Nichita, acuzat că s-a folosit de personalul și echipamentele Poliției Locale pentru a-și supraveghea fosta iubită. ”Noi nu suntem procurori, să ne suprapunem unei anchete penale. Colegul nostru, Marius Dangă, a încercat să nuanțeze scandalul legat de Poliția Locală, prin transformarea noastră în procurori. Mai mult decât atât, există deja o comisie de ordine publică înființată la nivelul Primăriei municipiului Iași, care trebuie să analizeze activitatea pe care o desfășoară Poliția Locală, însă disjuns de ancheta demarată de către procurorii anticorupție”, a declarat Mihai Chirica. În replică la afirmațiile vicepriamrului, Marius Dangă, liderul consilierilor liberali din Consiliul Local Municipal (CLM) Iași, a subliniat că, prin votul lor, reprezentanții PSD au demonstrat, încă o dată, că nu doresc ca activitatea Poliției Locale Iași să fie supusă unei analize serioase și competente, în ciuda faptului că această instituție suferă în prezent de o ”decredibilizare majoră” în rândul cetățenilor. ”Senzația mea clară este că, astăzi, grupul consilierilor locali PSD a făcut tot ce era posibil pentru ca această comisie să nu se înființeze, pasând, nu știu potrivit cărei reguli, această chestiune către comisia de ordine publică, care așa cum am declarat, nu s-a întrunit de foarte multă vreme. Îmi exprim încă o dată dezamăgirea pentru faptul că nici acum consilierii PSD nu realizează cât de gravă este în acest moment decredibilizarea Poliției Locale. Noi vom continua, însă, să urmărim în continuare acest proiect”, a spus Marius Dangă. Reamintim că, potrivit proiectului depus de grupul consilierilor liberali, comisia specială de analiză și verificare a activității Poliției Locale Iași avea ca obiective, printre altele, analizarea și verificarea modului în care personalul acestei instituții își exercită atribuțiile în legătură cu apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, precum și asupra prevenirii și descoperirii infracțiunilor, modul de înzestrare și consumul de materiale ale instituției, analizarea și verificarea implementării planului de ordine și siguranță publică al unității administrativ teritoriale, precum și analizarea și verificarea modului de utilizare a resurselor materiale și financiare alocate (necesitatea, oportunitatea și eficiența cheltuielilor). Din comisia ar fi urmat să facă parte șapte membri, dintre care trei de la PSD, trei de la PNL și un independent.
Propunerea de înființare a comisiei speciale de analiză și verificare a activității Poliției Locale Iași, respinsă de plenul CLM
Filed in: Administrație, Informațía zilei