O elevă din Gâștești, premiată la ediția din acest an a ”ECOlimpiadei Elevilor”

ecoolimpiada

Județul Iași s-a numărat printre protagoniștii ediției din acest an ai proiectului educațional  ”ECOlimpiada Elevilor”, care a constat în prezentarea unor compuneri despre colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje, realizate de elevii de clasa a III-a, din 45 de localități din România. La ediția din acest an a concursului, județul Iași a fost reprezentat de Mihaela Davidoaia, elevă la Școala Gimnazială din localitatea Gâștești, care a reușit să impresioneze juriul cu lucrarea ”Reciclând hartia, salvăm natura”, aceasta ocupând, în final, locul al III-lea. În total au fost oferite 125 de premii, constând în aparatură multimedia pentru câștigătorii premiilor I, II și III și ghiozdane pentru cei care au obținut mențiune. Totodată, au fost premiate și persoanele care s-au ocupat cu educarea și formarea elevilor ecologiști. Festivitatea de premiere s-a desfășurat la Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din Capitală. În total, la ediția din acest an a concursului au participat peste 9.000  de compuneri ale elevilor. Pentru al treilea an consecutiv, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării Ştiinţifice, cu susţinerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a adus proiectul educațional ECOlimpiada elevilor în școlile din România, unde aproximativ 9.000 de elevi și 351 de cadre didactice s-au înscris în competiția ecologică. Până în prezent, 33.593 de elevi și 1.359 de cadre didactice au avut parte de aceeaşi experienţă educaţională completă şi  inedită. ”Vrem să creăm adevărate comunităţi responsabile faţă de deşeurile de ambalaje. Investiţiile pe care le facem în serviciile de gestiunea deşeurilor nu ar fi complete fără investiţia în educaţia tinerei generaţii. Aşa cum suntem deschizători de drumuri în colectarea separată suntem şi promotorii unor programe de educare cu impact real – laborioase dar atractive pentru copii. Le mulțumim cadrelor didactice pentru implicare.”, a declarat Sorin Cristian Popescu, Directorul General Eco-Rom Ambalaje. ”Ne dorim ca elevii să devină adulţi responsabili de viitorul lor, să se implice pe termen lung în acțiuni de protejare a mediului și să utilizeze resursele în mod sustenabil. Dar avem nevoie ca şi generaţiile actuale să facă progrese cât mai rapide în schimbarea comportamentului şi suntem convinşi că astfel de programme schimbă atitudinea părinţilor. Cu toţii trebuie să învăţăm “manualul reciclării ambalajelor” şi să îl punem imediar în practică”, a afirmat, la rândul său, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;