Lansare de carte la Opera Națională Română Iași

Opera Națgrigore-gontaională Română Iași organizează lansarea romanului „Asta-i viața!”, semnat de Grigore Gonța, regizor, actor și fost director-adjunct al Teatrului Național București. Evenimentul are loc în foaierul Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” Iași, joi 2 iulie, începând cu ora 18:00.

La eveniment vor participa personalități din domeniul teatral și literar. Invitați speciali: Florin Piersic, Draga Olteanu Matei, Claudiu Bleonț, Eugenia Maci.

“Nu știu ce m-a făcut să scriu această carte! Poate tinerețea! Sau a doua tinerețe! Sau curajul libertății lăuntrice al bucuriei de viață pe care o aveam în prima tinerețe și care acum mă surprinde cu vigoarea fanteziei, la fel de nestăvilit ca atunci”, scrie autorul Grigore Gonța.

Romanul reprezintă o aventură în memoria protagonistului, Cristi, în care sunt țesute istoria, dragostea, cariera și emoțiile puternice. Povestea a doi prieteni, unul dirijor iar celălalt plastician, a căror prietenie durează 70 de ani, în contextul istoric al Bucureștiului anilor 1940 – 2010.

”După ce am scris scenarii de radio și televiziune, nenumărate variante scenice ale unor piese de teatru, după dramatizări de romane, iată-mă acum autor al unei cărți – roman, frescă, dar plină de viață.” – Grigore Gonța

„Asta-i viața! – un roman despre prietenie și (pentru cei curioși) despre Bucureștiul de până în ’89 și de puțin după. Și nu numai… Un roman scris cu vivacitate, plin de culoare, construit din secvențe în succesiune rapidă.“ – Alexandru Șahighian, redactor si traducător literar.asta-i-viata

Actorul Marin Moraru îl descrie pe Grigore Gonța ca: ”Dotat cu o inteligență actoricească rar întâlnită, regizorul Grigore Gonța, efervescent, profund documentat și vizionar, a dăruit teatrului românesc spectacole de păstrat în amintire. Datorită acestor calități se află în panoplia de elită a acestei țări.”

Autorul Grigore Gonța este actor, regizor, fost profesor universitar și director general al mai multe teatre, printre care și director-adjunct al Teatrului Național din București și societar de onoare al Teatrului Național din București. De-a lungul carierei de actor, a jucat nenumărate roluri în piese de comedie și în seriale TV, iar ca regizor a pus în scenă numeroase piese în teatre din țară și din străinătate.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;