Deși, în urmă cu două săptămâni, organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT) de la Iași anunțau că, din cauza presiunilor politice la care sunt supuși au decis să anuleze ediția din acest an a evenimentului, se pare că manifestarea va avea, totuși, loc, chiar dacă într-o formulă ”mai restrânsă”. Astfel, potrivit unui comunicat comun de presă, semnat de președintele interimar al Consiliului Județean (CJ) Iași, Victorel Lupu, și directorul Muzeului Literaturii Române (MLR), Dan Lungu, directorului FILIT Iași, în urma dialogului purtat și a soluțiilor convenite între reprezentanții celor două instituții s-a decis reluarea demersurilor în vederea desfășurării în acest an, într-o formulă restrânsă, a celei de-a III-a ediții a manifestării, ”în scopul continuității acestui mare eveniment”. În document se mai afirmă că au fost identificate soluții ca, începând de anul viitor să se revină la ”formula consacrată” a FILIT. ”Reprezentații CJ Iași și cei ai MLR Iași susțin înființarea unei fundații culturale, care să organizeze festivalul, după exemplul marilor festivaluri internaționale din Europa și România (Festivalul de Teatru de la Sibiu, Festivalul ,”George Enescu”, etc.). Această formă de organizare va flexibiliza desfășurarea festivalului și va facilita atragerea de fonduri suplimentare pentru dezvoltarea FILIT”, se precizează în comunicat. Semnatarii documentului afirmă că atât CJ Iași, cât și MLR Iași vor asigura toate condițiile și vor face toate diligențele pentru ca ediția din acest an a FILIT, deși restrânsă, să se desfășoare ” la cel mai înalt standard de calitate”. ”Dată fiind experiența acumulată în cadrul primelor două ediții, ne exprimăm convingerea că echipa FILIT și MLR Iași vor identifica modalitățile necesare pentru a asigura continuitatea acestei misiuni culturale, alături de partenerii săi din țară și străinătate, alături de invitații de marcă și de participanți și, nu în ultimul rând, alături de publicul său”, se mai spune în încheierea comunicatului comun de presă, semnat de Victorel Lupu și Dan Lungu. Potrivit calendarului aprobat inițial de plenul Consiliului Județean (CJ), ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT) de la Iași urma să se desfășoare în perioada 30 septembrie – 4 octombrie. În urmă cu două săptămâni, organizatorii evenimentului au anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că au decis să suspende ediția din acest an a FILIT, în semn de protest, ca urmare a ”presiunilor politice exercitate de PSD vis-a-vis de continuarea derulării festivalului”. ”Considerăm că ingerința politicului în cultură, în sensul instrumentalizării acesteia, obligă la reacții radicale, precum cea de față; continua denigrare și tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor și, în unele cazuri, chiar a invitaților, ajunse la nivelul unei campanii sistematice de defăimare (…) atmosfera tensionată de dispute politice locale, imprevizibilitatea instituțională, birocratizarea excesivă și legislația rigidă, care nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung, sunt doar câteva dintre motivele care ne-au făcut să luăm această decizie”, precizau organizatorii în expunerea de motive pentru care au luat hotărârea de a suspenda organizarea ediției din acest an a festivalului. De partea cealaltă, grupul consilierilor PSD din Consiliul Județean (CJ) Iași a cerut, în în mod repetat, organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași să prezinte o informare detaliată privind cheltuielile legate de organizarea acestui eveniment, precum și publicarea integrală a raportului de audit intern al CJ pe anul 2014, referitor la organizarea acestei manifestări. De asemenea, consilierii social democrați au solicitat explicații din partea organizatorilor FILIT despre cine își asumă și de unde va fi recuperat prejudiciul în valoare de 189.000 de lei, constatat de Camera de Conturi Iași la ediția din 2013 a acestei manifestări.
FILIT va fi organizat, până la urmă, în acest an, la Iași, dar într-o formulă ”mai restrânsă”
Filed in: Cultură, Informațía zilei