Blue Air lansează, în premieră, din toamnă, zborurile interne pe ruta București – Iași și retur

blue-air

În premieră, compania aeriană Blue Air anunță lansarea zborurilor interne pe ruta București – Iași și retur, începând cu data de 25 octombrie 2015, care vor fi operate cu aeronave moderne de tip Boeing 737, care oferă pasagerilor siguranță, un confort sporit, o durată redusă de zborși care pot opera în condiții meteo cu vizibilitate redusă. Biletele sunt disponibile la cele mai mici tarife, începând de la 47.90 euro*/segment  (*TVA si taxe incluse, locuri limitate), online, pe www.blueairweb.com, prin Call Center, sau la cele peste 3.000 de agenții partenere. “Zborurile interne au reprezentat intotdeauna o pondere foarte mare din totalul solicitarilor primite din partea pasagerilor noștri și ne bucurăm că astăzi putem să le îndeplinim nevoile, prin introducerea rutei București – Iași și retur, acest lucru fiind  posibil și cu sprijinul reprezentanților Aeroportului Internațional Iași. Ruta Iași – București și retur se alătură zborurilor deja disponibile în orarul de iarnă 2015/ 2016, începând cu 25 octombrie și se va opera cu aeronave moderne de tip Boeing 737. Tariful pentru zborurile interne include un bagaj de mână, în limita a zece kg, un bagaj de cală, în limita a 32 kg, și un snack pe timpul zborului”, a declarat Gheorghe Răcaru, Directorul General al companiei aeriene Blue Air.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;