Organizația Municipală Iași a PNL demarează o campanie de strângere de semnături pentru demiterea lui Victor Ponta din funcția de premier. Iniţiativa lansată de liberalii ieșeni vine ca urmare a faptului că, deşi Victor Ponta este un premier urmărit penal, iar menținerea sa în funcție reprezintă o vulnerabilitate pentru România, acesta refuză să facă ”un gest de onoare” şi să plece, dovedind o lipsă totală de scrupule şi de interes pentru ţara pe care o conduce. ”Prin acest demers, ne propunem să venim în sprijinul cetăţenilor, pentru a le da ocazia exprimarii unei voci a raţiunii, a voinţei populare cum că vor să fie conduşi de persoane onorabile şi legitime. Atitudinea domnului Ponta denotă, dacă mai era nevoie, încă o dată, faptul că nu a înţeles nimic din lecţiile pe care românii i le-au acordat prin vot. Acesta se consideră deasupra legii şi nu vrea să realizeze că, ţinând cu dinţii de o funcţie, face un rău major României”, a declarat Marius Dangă, co-preşedintele Organizaţiei Municipale Iași a PNL. ”Victor Ponta e un personaj ipocrit, el susținând, în nenumărate rânduri, că își va da demisia din funcția de premier dacă împotriva sa începe urmărirea penală. Faptul că nici măcar nu îi pasă de acest angajament vine ca o dovadă în plus asupra dispreţului pe care acesta şi tovarăşii săi din PSD îl au faţă de justiţie, alte exemple în acest sens fiind protejarea infractorilor din Parlament sau atacurile repetate politice asupra instituţiilor statului”, a afirmat, la rândul său, Dragomir Tomaşeschi, celălalt co-preşedinte al Organizaţiei Municipale Iași a PNL. Ieşenii care doresc să îi transmită un mesaj actualului prim-ministru pot semna pe listele de susţinere a iniţiativei, fie la cele două sedii ale PNL din municipiul Iaşi, din Podu Roş şi, respectiv Bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, fie la echipele de membri liberali care vor fi prezenţi în oraş.
Campanie de strângere de semnături pentru demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier, inițiată de liberalii ieșeni
Filed in: Informațía zilei, Politic