CSMS Iași nu a obținut decât un rezultat de egalitate, scor 1-1 (1-1), vineri după amiază, la debutul în noua ediție a Ligii 1, după ce nu a reușit să treacă, pe Stadionul ”Dinamo” din Capitală, de nou-promovata FC Voluntari, formație care evoluează în premieră, în acest sezon, în primul eșalon fotbalistic al țării. Meciul din ”Groapă”, care s-a disputat într-un anonimat aproape complet (în tribune nu au fost mai mult de o mie de spectatori), a fost unul de o foarte slabă factură tehnică, jucătorii ambelor echipe întrecându-se în pase greșite la mijlocul terenului și șuturi cu mult peste spațiul porții. Ieșenii au început mai bine partida, asta și din cauza tracului excesiv manifestat de gazde, astfel că în minutul 30, Ștefan Grigorie reușește să deschidă scorul, după o execuție superbă (șut pe spate din afara careului mare, în urma unei centrări de pe partea dreaptă a lui Ionuț Voicu). Paradoxal, reușita ”decarului” ieșean a avut ca efect instalarea unei anume auto-mulțumiri în tabăra oaspeților, care s-au gândit, probabil, că meciul este deja câștigat și nu au mai forțat prea mult în atac. De acest lucru au profitat gazdele, care au încercat mai mult la mijlocul terenului, deși fazele de poartă în careul Iașului nu au dat nicio clipă senzația că s-ar putea solda cu înscrierea unui gol. Nu a fost, însă, așa, pentru că, în minutul 30, la o incursiune a lui Călințaru în careul mare al oaspeților, Ionuț Voicu îl ”tamponează” discret pe atacantul ilfovenilor, iar arbitrul Iulian Dima acordă fără nicio ezitare penalty. Paul Pârvulescu execută cu mare siguranță lovitura de pedeapsă, egalând scorul pe tabela de marcaj. În repriza secundă, fazele de poartă au fost și mai puține decât în primul ”mitan”, ambele echipe mulțumindu-se cu foarte puțin de la acest joc. Singura fază notabilă a părții a doua a jocului a fost eliminarea din minutul 61 a lui Mădălin Ciucă, survenită ca urmare a primirii celui de-al doilea cartonaș galben, după o intrare mult prea ”bărbătească” asupra lui Andrei Bălan. CSMS Iași pierde, astfel, două puncte importante în clasament, în fața unei formații departe de pretențiile unei prim-divizionare. În ciuda ”implanturilor” făcute în această vară în lot (Nuno Viveiros – în locul lui Alexandru Ciucur, Vasile Gheorghe – în locul lui Gomo Onduku și Ștefan Grigorie – în locul lui Bădic), trupa lui Nicolo Napoli a arătat aceleași carențe majore din campionatul trecut, respectiv lipsa oricărui orizont la mijlocul terenului, zbaterea în gol a vârfului Bojan Golubovic și nesinguranță în apărare, capitol la care s-au ”remarcat”, din nou, Ionuț Voicu și, surprinzător, portarul Branko Grahovac. În meciul din Ștefan cel Mare, CSMS Iași a evoluat în următoarea formulă: Grahovac – Voicu, Mihalache, Ciucă, Țigănașu – Viveiros, Mitic, Enescu (min. 83 Crețu), Ș. Grigorie (min. 66 Frăsinescu) – V. Gheorghe (min. 59 Bole) – Golubovic. În etapa viitoare, CSMS Iași va evolua vineri, 17 iulie, de la ora 18.30 (în direct pe Digi Sport 1, în deplasare, în compania formației Concordia Chiajna.