Procentul de promovare la nivelul județului Iași, la examenul național de definitivare (sesiunea iulie 2015), înainte de depunerea contestațiilor, este de 53,50%, față de 46,23% la nivel național. Astfel, din totalul celor 372 de note, cele mai multe, respectiv 161, sunt cele cuprinse între 8,00 și 8,99, urmate de notele între 6,00 și 6,99 (72), cele între 7,00 și 7,99 (44), cele între 5,00 și 5,99 (34) și cele mai mici de 5,00 (23). De remarcat că la sesiunea din această vară a examenului național de definitivare, la nivleul județului Iași s-au înregistrat și două note de 10. La nivel național, potrivit datelor centralziate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, din totalul celor 6.858 de candidaţi care s-au prezentat la proba scrisă, 92,78% dintre aceștia au obţinut note peste 5. Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, candidaţii care au obţinut note peste 8 dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. ”Examenul de definitivat este o formă de validare pentru profesia didactică, iar pragul de 8 înseamnă un standard ridicat, ce poate fi o premisă pentru un demers educațional de calitate. Constatăm anual o preocupare profundă a tinerilor profesori pentru pregătirea acestui examen, o autoevaluare lucidă care conduce uneori la amânarea prezentării la examen. Inspectoratul Școlar Județean Iași a asigurat în timpul anului cursuri de pregătire în domeniul pedagogiei și al metodicii pentru profesorii debutanți, iar la unele discipline inspectorii de specialitate și metodiști cu experiență au oferit cursuri/consultanță în domeniul respectiv, inclusiv modele de proiectare, prezentări sintetice, trasee de abordare pentru subiectele dificile din programă”, a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector școlar general al IȘJ Iași.
Procent de promovare de 53,50% la examenul național de definitivat, în județul Iași
Filed in: Educație, Informațía zilei