”PUG-ul va fi finalizat până la sfârșitul acestui an”

iasi

Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Iași va identifica zonele din oraș în care vor putea fi făcute investiții majore în următorii ani, a afirmat, marți, viceprimarul Gabriel Surdu, care a anunțat că autoritățile locale au intensificat în ultima perioadă acțiunile în vederea finalizării până la sfârșitul acestui an a acestui document. ”PUG-ul este un document deosebit de important și de necesar pentru dezvoltarea economică a orașului. Cu ajutorul acestuia vor fi identificate zonele din municipiu în care se va putea investi în perioada următoare. De aceea, noi am intensificat acțiunile pentru ca acest document să poată fi finalizat până la sfârșitul acestui an”, a declarat Gabriel Surdu. Edilul a menționat că, în urma unei ședințe pe această temă a conducerii municipalității cu specialiștii din Primărie a fost definitivat colectivul de coordonare a activităților necesare actualizării documentațiilor proiectului Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Iași. Din comisie, care va fi condusă de primarul interimar Mihai Chirica, fac parte atât arhitecți și specialiști în urbanism din cadrul Primăriei, cât și reprezentați ai Direcției Tehnice și de Investiții din cadrul Primăriei. Membrii comisiei vor lucra direct cu echipele de arhitecți care se vor implica în finalizarea PUG-ului, respectiv cu membrii colectivului creat la nivelul Ordinului Arhitecților Iași. Lansarea în dezbatere publică a Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Iași a avut loc în luna mai 2014. Deși acesta trebuia finalizat la sfârșitul anului trecut, nici până în prezent, documentul nu a fost definitivat, acest lucru având consecințe dintre cele mai negative asupra arhitecturii și urbanisticii orașului, fără a mai aminti de neajunsurile provocate de lipsa unei viziuni clare în ceea ce privește  terenurile care ar fi trebuit să fie identificate ca potențiale locuri de investiții în municipiu.  Potrivit variantei lansate anul trecut în dezbatere publică, noul PUG al Iașiului trebuia să ofere soluții pentru rezolvarea circulației auto și pietonale din municipiu, propunând, de asemenea, un nou regulament de urbanism. Potrivit legii, proiectul noului Plan Urbanistic General al municipiului trebuia supus dezbaterii publice timp de 30 de zile, perioadă în care cei interesați (arhitecți, specialiști în urbanism urban, dar și simpli cetățeni) puteau face propuneri pentru îmbunătățirea documentului. După dezbaterea publică, PUG-ul ar fi trebuit să fie trimis autorităților centrale, pentru obținerea avizelor necesare, urmând ca, în final, documentul să fie supus spre aprobare plenului Consiliului Local Municipal.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;