Viceprimarul Daniel Mătăsaru a efectuat vineri, 7 august, o vizită de lucru pe amplasamentele şantierelor din zonele străzii Eternitate, Bulevardul Metalurgie și intersecţia de la Podu Roş. În privinţa lucrărilor de modernizare a străzii Eternitate, edilul s-a declarat nemulţumit de inactivitatea constructorului. ”Dacă în urmă cu două zile, încă mai erau câţiva muncitori pe şantier, astăzi nu am găsit nici urmă de lucrător în zona străzii Eternitate. Suntem nemulţumiţi de întârzierea lucrărilor şi de dezinteresul manifestat de constructor”, a declarat viceprimarul Daniel Mătăsaru. În altă ordine de idei, în zona intersecţiei ”Doi Băieţi”, angajaţii RATP pregătesc calea de rulare a tramvaielor către Dancu, pentru ca, începând de luni, 10 august, circulaţia tramvaiului nr. 3 să fie reluată pe itinerariul clasic Gară – Târgu Cucu – Tătăraşi – Dancu şi retur. Totodată, lucrătorii Citadin efectuează lucrări de asfaltare pe unul dintre trotuarele aflate în zona Metalurgie. Şi pe Axa Sud, lucrările se desfăşoară într-un ritm susţinut. Un nod important de lucru al acestui proiect îl reprezintă înlocuirea liniilor de tramvai din intersecţia Podu Roş. Aici, pe tronsonul dinspre Nicolina spre podul rutier de peste Bahlui a fost turnat un strat de egalizare, urmând ca săptămâna viitoare să fie efectuare lucrări de hidroizolaţie. Constructorul estimează că va finaliza lucrările până la începutul lunii septembrie, în aşa fel încât traficul din zona intersecţiei Podu Roş să revină la normal.
Viceprimarul Daniel Mătăsaru, nemulțumit de ritmul lucrărilor din oraș
Filed in: Administrație, Informațía zilei