În prezența primarului interimar Mihai Chirica, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iași a avut loc joi, 13 august, conferința de lansare a proiectului privind reabilitarea malului stâng al râului Bahlui, inclus în cadrul programului de modernizare a legăturii rutiere Centrul intermodal de transport Gara Iași, parte a proiectului de pe Axa prioritară 1, inclus în cadrul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene. Contractul privind realizarea acestei investiții a fost semnat, la începutul acestei săptămâni, între Primăria municipiului Iași, în calitate de beneficiar, și asociația de firme Victor Construct Botoșani și Eky Sam Târgu Frumos, care a câștigat, la începutul acestui an, licitația organizată de municipalitate. ”Este un proiect foarte important, cu o valoare de 18 milioane de lei, fără TVA, care vizează mai multe aspecte legate de infrastructură. Proiectul are un termen de finalizare foarte scurt, respectiv sfârșitul acestui an. Nu este un lucru ușor; lucrarea este destul de amplă ca întindere, însă avem noroc că ea nu este foarte complicată din punct de vedere al tehnologiilor. Experiența celor doi constructori îi acreditează că vor putea finaliza la timp lucrarea”, a declarat primarul interimar al Iașiului. Potrivit managerului Iuliana Boariu, proiectul de modernizare a legăturii rutiere Centrul intermodal Gara Iași, din care face parte și reabilitarea și modernizarea malului stâng al râului Bahlui, se desfășoară pe o lungimne de 5,5 kilometri și are o valoare de 30,6 milioane de lei, termenul de finalziare fiind data de 14 decembrie 2015. ”Obiectivul proiectului este reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din municipiul Iași, în scopul asigurării conectivității teritoriale și a dezvoltării echilibrate a Zonei Metropolitane Iași. În urma finalizării acestui proiect, municipiul Iași va beneficia de 5,5 kilometri de străzi reabiltiate, 6,5 kilometri de piste de biciclete și de reabilitarea a 6,5 kilometri de trotuare. În cadrul proiectului, activitatea va fi împărțită pe cinci tronsoane, începâînd de la Podul Sfântul Ioan la Podu Roș, Primul tronson este Podul Sfântul Ioan – Podul Metalurgie, cel de-al doilea tronson este Podul Metalurgie – Podul Tudor Vladimirescu, al treilea tronson este Podul Tudor Vladimirescu – Bulevardul Dimitrie Mangeron, al patrulea tronson este Podu Roș – Podul de Piatră, pentru ca cel de-al cincilea tronson să fie o bretea din Bulevardul Tudor Vlșadimirescu spre strada Dimitrie Mangeron. Ca beneficiari direcți ai acestui proiect, pe lângă locuitorii municipiului Iași vor fi studenții din cadrul facultăților ieșene, agenții economici din județul Iași și, indirect, locuitorii din Zona Metropolitană Iași”, a declarat Iuliana Boariu. Proiectul prevede amplasarea a 58 de bănci și a 220 de coșuri de gunoi, precum și reabilitarea trotuarelor aferente. De asemenea, cablurile suspendate pe stâlpi vor fi introduse într-un canivou subteran, pe o lungime de 10,2 km.
Au început lucrările de reabilitare și modernizare a malului stâng al râului Bahlui
Filed in: Administrație, Informațía zilei