Trei eleve din Iași, pe podiumul Olimpiadei Internaționale de Lectură

olimpiada

În perioada 2–6 septembrie, la Constanța s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Olimpiadei Internaționale de Lectură, eveniment organizat sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România. Având ca scop abordarea lecturii de către elevi ca abilitate de viaţă, prin intermediul textului ficţional, nonficţional şi multimodal, evenimentul s-a bucurat de participarea elevilor care sunt membri ai lotului olimpic, selectat dintre premianţii la etapa naţională a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română, pentru gimnaziu şi pentru liceu şi de la etapa naţională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viaţă”, precum și a unor echipaje din Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Turcia, cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani. La această competiție, județul Iași a fost reprezentat de trei eleve cu un palmares de excepție la olimpiadele de profil din ultimii ani, iar rezultatele obținute (Filip Adelina, Colegiul „Costache Negruzzi” Iași, coordonator prof. dr. Camelia Gavrilă – Premiul al III-lea și Medalie de bronz; Laura Ștreangă, Colegiul Național Iași, coordonator prof. dr. Gabriela Petrache – Premiu Special; Alexandra Pătrău, Colegiul „Costache Negruzzi” Iași, coordonator prof. dr. Mihaela Doboș – Premiu Special) denotă experiența și competențele de lectură, de sensibilizare culturală, media şi de comunicare ale participantelor, raportate la identitatea lingvistică și culturală românească. ”Performanțele competitoarelor, precum și efortul susținut al profesoarelor acestora reconfirmă faptul că școala ieșeană își onorează tradițiile în spațiul cultural românesc și european modern prin respectul pentru cunoaștere și cultură, pentru o educație în zona excelenței”, a declarat prof. Cezar Zaharia, inspector de limba română în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;