Simpozionul ”Monumentul – tradiție și viitor” se extinde în acest an la Chișinău și Cernăuți

monumentul

În organizarea Complexului Muzeal Național ”Moldova” Iași, joi, 1 octombrie, la ora 9.00, la Muzeul Unirii va avea loc deschiderea oficială a celei de-a XVII-a ediții a Simpozionului internațional ”Monumentul – tradiție și viitor”, eveniment devenit tradițional, care reunește, ca în fiecare an, la start specialiști renumiți în istoria artei, cercetători, istorici și arhitecți din întreaga țară și de peste hotare. În acest an, simpozionul și-a lărgit aria de cuprindere, prin includerea în program a unor comunicări științifice și vizite de lucru ale participanților care se vor desfășura atât la Iași, cât și la Chișinău și Cernăuți. ”La ediția din acest an și-au anunțat participarea 113 specialiști, care vor susține peste 80 de comunicări științifice. Simpozionul este unic în acest moment în țară, prin numărul mare și valoarea participanților, precum și prin volumele de specialitate lansate cu acest prilej, privind restaurarea și conservarea monumentelor istorice. După ce, în prima zi, pe 1 octombrie, lucrările simpozionului se vor desfășura la Iași, particinații se vor deplasa, pe 2 octombrie, la Chișinău, unde vor fi oaspeții Academiei Republicii Moldova și se vor întâlni cu specialiștii din Republica Moldova în restaurarea monumentelor, după care, pe 3 octombrie, vor vizita cetățile Soroca și Hotin. În ultima zi a simpozionului, respectiv pe 4 octombrie, participanții se vor deplasa în Ucraina, la Cernăuți, în program fiind inclusă o întâlnire cu specialiștii în restaurarea și conservarea monumentelor, la sediul Centrului Cultural Român, după care, după amiază, vor vizita cetatea Sucevei și vor participa la o masă rotundă privind tehnicile și tehnologiile aplicate la restaurarea cetăților de la Soroca, Hotin și Suceava”, a declarat dr. Aurica Ichim, directorul Muzeului Unirii din Iași, coordonatorul proiectului. Printre noutățile ediției din acest an a Simpozionului internațional ”Monumentul – tradiție și viitor”, incluse în programul primei zile, de la Iași, se numără prezentarea eseului cinematografic ”Trecere”, al regizorului Violeta Gorgos de la TVR Iași, apelul specialistului Angela Olaru pentru salvarea arhitecturii rurale, precum și cuvântul lui Vlad Georgescu, elev olimpic la istorie, dar și vernisajul a trei expoziții tematice, Restauratori români: arhictectul Ion. D. Trajanescu – 140 de ani de la naștere, Monumente restaurate – mărturii ale patrimoniului național și, respectiv, Strada Lăpușneanu din Iași – Memoria monumentelor, toate aceste evenimnte urmând să fie găzduite de Muzeul Unirii. Seara, de la ora 20.00, pe strada Lăpușneanu va avea loc ”Bătaia cu flori pe ulița Lăpușneanu”, in memorian Ion Mitican, urmată de un concert de fanfară. ”Simpozionul Monumentul – tradiție și viitor, care, iată, în acest an, capătă un caracter internațional, reprezintă un eveniment foarte important pentru cartea de vizită a orașului, el deschizând, practic, Sărbătorile Iașului – ediția 2015. Primăria municipiului Iași a fost întotdeauna alături și a susținut acest eveniment, întrucât el se înscrie în eforturile întregii comunități de a face din capitala Moldovei și o Capitală Culturală Europeană”, a afirmat, la rândul său, Mihai Pricop, șeful Biroului Cultură, Culte și ONG din cadrul Primăriei Iași.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;