CSMS Iași a încheiat în genunchi turul campionatului regulat al Ligii 1, pierzând fără drept de apel sâmbătă, 3 octombrie, pe teren propriu, cu scorul de 1-2 (0-0), partida disputată în fața echipei campioane, Steaua București. Elevii lui Nicolo Napoli au înregistrat, astfel, un record nedorit, ei ajungând la opt partide consecutive în campionat, fără victorie! Meciul cu roș-albaștrii a început promițător pentru cei circa 4.000 de spectatori aflați în tribunele Stadionului ”Emil Alexandrescu”, cu gazdele atacând decis poarta lui Niță, însă șuturile lui Bole și Nuno Viveiros nu și-au găsit țința. La jumătatea primei reprize, Steaua echilibrează jocul și încet-încet pune stăpânire pe mijlocul terenului și începe să domine o echipă a Iașiului parcă epuizată de efortul depus în primele 30 de minute. În minutul 35, arbitrul Cristi Balaj dictează penalty pentru oaspeți, în urma unui fault în careu a lui Frăsinescu asupra lui Varella, însă ulterior, după ce s-a consultat și cu tușierul, ”cavalerul în negru” se răzgândește, spre stupefacția roș-albaștrilor și fericirea ieșenilor! Totuși, cu numai două minute înainte de finalul primei reprize, Steaua putea modica tabela, însă șutul puternic al lui Filip, expediat de la circa 25 de metri, trece milimetric pe lângă poarta lui Caparco. Repriza a doua a început cum nu se putea mai prost pentru elevii lui Nicolo Napoli, Alex Chipciu înscriind în minutul 47, după o pasă venită de la marocanul Kharja. Nicolo Napoli îi schimbă pe Enescu și Ștefan Grigorie, ambii total neinsipiurați în acest joc, și îi introduce în teren pe Piccioni și Vasile Gheorghe (min. 56). În minutul 69, același Alex Chipciu putea face 2-0 pentru Steaua, însă balonul trimis cu ”capul” de atacantul stelist trece puțin pe lângă poartă. În minutul 78, gazdele puteau egala, prin Vasile Gheorghe, al cărui șut expediat din careu, după ce Niță a respins greșit ”torpila” lui Golubovic, trece pe lângă poartă. Un minut mai târziu, scăpat pe contraatac, Stanciu centrează perfect pentru Tahar, care are de îndeplinit o simplă formalitate și roș-albaștrii modifică pentru a doua oară tabela. ”Golul de onoare” al gazdelor, reușit în ultimele secunde ale jocului de Vasile Gheorghe, nu a șters cu nimic din impresia jalnică lăsată de ieșeni, care în urma acestei înfrângeri au intrat serios în hora retrogradării, alături de Concordia Chiajna, FC Voluntari și Petrolul Ploiești. Au evoluat echipele: CSMS Iași – Caparaco – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ciucă – Viveiros (min. 78 Boiciuc), Mitic, Enescu (min. 56 Piccioni), Bole – Grigorie (min. 56 Gheorghe), Golubovic; Steaua: Niță – Râpă, Varela, Toșca, Guillerme – Kharja, Filip, Stanciu (min. 87 Muniru), Poa (min. 90 Onțel) – Chipciu, Enceanu (min. 20 Tahar). În urma rezultatului înregistrat sâmbătă, CSMS Iași termină turul campionatului regulat pe locul 10 în clasament. În următoarea etapă (prima a returului), CSMS Iași va evolua sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 17.00, pe teren propriu, împotriva formației FC Voluntari.
Elevii lui Nicolo Napoli încheie turul în genunchi: CSMS Iași – Steaua 1-2 (0-0)
Filed in: Informațía zilei, Sport