Miercuri debutează la Iași prima ediție a Târgului de Cărți și Arte Frumoase ”Arca lui Gutenberg”

arca-lui-gutenberg

Miercuri, 14 octombrie, începând cu ora 11.00, în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” va avea loc deschiderea oficială a primei ediții a Târgului de Cărți și Arte Frumoase ”Arca lui Gutenberg”. Timp de cinci zile, în perioada 14-18 octombrie, iubitorii cărții din Iași, precum și zecile de mii de pelerini prezenți în aceste zile la Iași, pentru a se închina la moștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor avea ocazia de a se delecta cu o bogată ofertă editorială, care cuprinde peste 10.000 de titluri  distincte din diverse domenii de specialitate și de a participa la evenimentele incluse în ”Jurnalul de bord” de pe Arcă.  Potrivit organizatorilor, respectiv SC Sedcom Libris SA, târgul își propune să aducă împreună literatura, științele, artele, cu toate valorile pe care acestea le implică, oamenii cu visurile și cărțile lor preferate, să ofere prin intermediul cărții, muzicii și picturii alternative perfecte pentru petrecerea timpului liber, precum și pentru o viață personală și o integrare socială mai rapide și mai reușite. ”Arca lui Gutenberg” îşi propune să devină un eveniment cu tradiţie pentru industria de carte, un spaţiu privilegiat pe care să se adune, firesc, toate cărţile din lume şi toţi îndrăgostiţii de cuvinte şi imagini. De asemenea, ”Arca lui Gutenberg” îşi propune să recreeze pe puntea sa un spaţiu cultural şi de marketing modern, competitiv şi dinamic pentru ca iubitorii de carte, editorii, managerii, autorii, redactorii, ilustratorii, traducătorii, agen-ţii literari, criticii literari, profesioniştii din domeniul culturii, tipografii, librarii, distribuitorii de carte, bibliotecarii, anticarii, cadrele didactice, elevii şi studenţii, bloggerii, jurnaliştii culturali, poate chiar regizorii sau scenariștii, etc. să intre într-un dialog constructiv, generator de noi experienţe profesionale, să relaţioneze şi să faciliteze contactele dintre categoriile profesionale de mai sus, în diverse formule, în funcţie de interesele exprimate ale fiecărei părţi, în scopul creării unui liant durabil şi profitabil în timp, să identifice şi să dezvolte noile impulsuri, trenduri şi tipuri de consum cultural de masă, să reconstituie la scară mică complexitatea întregului câmp cultural şi editorial, cu accent pe toţi actorii implicaţi în procesul de creaţie din care se nasc cărţile. Pe ”Arca lui Gutenberg” vor fi aduse cartea universitară, științifică, tehnică și academic, cartea de informatică, calculatoare, mass-media și comunicare, filologie, filosofie, istorie, medicină, psihologie, religie, drept, economie, resurse umane, management, marketing, cartea de beletristică (ficțiune și nonficțiune, poezie etc.), cartea de limbi și literaturi străine, cartea pentru copii și tineret, bibliografii școlare, enciclopedii, dicționare și ghiduri,  manuale și auxiliare didactice, precum și  cărți pentru dezvoltare personală, timp liber, meditație și recreere. ”Porturile” tematice în care va acosta ”Arca lui Gutenberg” în cele cinci zile de călătorie sunt următoarele: miercuri, 14 octombrie 2015 – Cărţi din pupa! (Focus pe Cartea universitară. Cunoaştere şi specializare); joi, 15 octombrie 2015 – Primul raft din bibliotecă (Focus pe Cartea pentru copii şi tineret. Joacă şi cunoaştere), vineri, 16 octombrie 2015 – Frumuseţea lumii stă în imagini şi cărţi (Focus pe Cartea de poezie şi artele frumoase. Paradisul ca o bibliotecă); sâmbătă, 17 octombrie 2015 – Lumea ar fi un loc mai bun dacă am citi mai mult (Focus pe Cartea de beletristică. Cititorul cu o mie de vieţi); duminică, 18 octombrie 2015 – Ocolul lumii în cinci zile prin poveş- tile din cărţi (Focus pe Cartea de dezvoltare personală. Cunoaşte-te pe tine însuţi!).

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;