Universitatea ”Petre Andrei” (UPA) din Iași a încheiat șase parteneriate academice cu personalități și instituții de renume din spațiul german. Primul acord de parteneriat s-a semnat cu Kai-Jens Glatki, personalitate cu o prestigioasa activitate în domeniile economic și industrial, având numeroase proiecte cu „Mercedes Benz” și „Porsche”, Senatul Universității „Petre Andrei” din Iași i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. ”E o onoare să fiu astăzi aici, alături de dumneavoastră, în cadrul celei mai mari instituții de învățământ privat din această parte a țării. Mă onorează și mă provoacă în același timp această distincție oferită”, a mărturisit Kai-Jens Glatki. Un alt acord a fost semnat cu Dr. Andrea Herta Krause, un specialist în științele umaniste, respectiv filosofie, sociologie și științe politice, și căreia i-a fost oferit titlul de Profesor Asociat. ”Este o mare plăcere și onoare să primesc acest titlu și am să încerc să vă prezint relația dintr filosofie și literatură, așa cum a perceput-o unul dintre scriitorii mei preferați, Franz Kafka”. Dr. Muhammad Ali, medic specialist cardiolog, a devenit Profesor de Onoare în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, din cadrul UPA, acesta mulțumind, la rândul său, conducerii instituției pentru ”căldura cu care m-ați primit în comunitatea dumneavoastră academică”. Din partea aceleași facultăți au fost oferite încă două, unul de Doctor Honoris Causa, respectiv Profesor Asociat pentru Dr. Thomas Lübben, care a mulțumit Senatului UPA pentru ”onoarea deosebită pe care am primit-o astăzi și sunt hotărât să vă ofer tot sprijinul pentru proiectele pe care le demarați și le vom realiza împreună”, și Dr. Gernot Teichmann care a spus ”mă simt recunoscător să mă aflu astăzi aici și e onorant să fac parte din Senatul UPA și vă asigur de tot sprijinul meu în proiectul ce vizează programul de medicină din cadrul instituției dumneavoastră”. Ultimul acord a fost semnat cu domnul Henry Alberto Trujillo Flórez și vizează dezvoltarea specializărilor de la Facultatea de Economie, respectiv Economia Comerțului și Turismului și a Marketing. ”Dacă, în urmă cu opt ani când am plecat din Columbia spre Germania, mi-ar fi spus cine că astăzi voi fi aici și voi avea onoarea de a primi acest tilu, l-aș fi considerat nerealist. Mă simt mândru să fac parte din această comunitate academică”. Laudatio pentru cele sase personalități au fost prezentate de Lect.univ.dr. Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German din Iași, instituție cu care UPA din Iași colaborează în vederea dezvoltării din punct vedere internațional. ”Încercăm să întărim relațiile cu Germania în plan academic, prin încheierea de astfel de parteneriate și acorduri ale căror scop este de a dezvolta infrastructura și programele de licență și master acreditate, conform standardelor ARACIS. Ne dorim să respectăm criteriile impuse, iar unul vizează parteneriatele și relațiile internaționale. Astăzi continuăm acest proces prin semnarea unor noi acorduri în domeniile psihologiei, economiei și medicinei, cât și prin acordarea unor titluri onorifice unor personalități din Germania”, a declarat Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași. Acesta a precizat că la UPA este implementat un proiect care vizează configurarea unui centru medical, a unei facultăți, întrucât, din analizele realizate asupra pieței academice, cele mai solicitate domenii sunt cele medicale, economice și juridice, parteneriatele încheiate în această săptămână pliîndu-se perfect pe strategia universității. În prezent, Universitatea ”Petre Andrei” din Iași este membră a Asociației Internaționale a Universităților (AIU) și a European Association of Institutions in Higher Education (EURASHE).
UPA din Iași continuă proiectul de dezvoltare academică internațională
Filed in: Educație, Informațía zilei