La Iași au debutat lucrările celei de-a XIV-a ediții a Simpozionului național ”Monumentul – tradiție și viitor”

În prezența ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în Sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii din Iași a avut loc miercuri, 3 octombrie, deschiderea oficială a celei de-a XIV-a ediții a Simpozionului național ”Monumentul  – tradiție și viitor”, manifestare organizată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Complexul Muzeal Național ”Moldova” Iași,  Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Iași și Institutul Național al Ptrimoniului București. Temele ediției din acest an ale simpozionului, care se desfășoară în perioada 3-7 octombrie, la Muzeul Unirii, sunt ”Viața monumentelor – istorie, arhitectură, arheologie”, respectiv ”Tehnici și tehnologii de restaurare a monumentelor”, o secțiune aparte a manifestării fiind dedicată centenarului morții arhitectului Ioan Mincu (1852 – 1912). La simpozion participă specialiști de prestigiu din domeniile cercetării, conservării și restaurării monumentelor istorice, care își vor prezenta cu acest prilej cele mai noi lucrări. În cuvântul de deschidere, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a subliniat rolul important al lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice, inclusiv a locașelor de cult, care reprezintă adevărate ”tezaure vii” ale istoriei și culturii românești. La rândul său, primarul Gheorghe Nichita, prezent la deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului, a menționat sprijinul financiar pe care municipalitatea l-a acordat în ultimii ani pentru lucrările de restaurare a unor monumente istorice din capitala Moldovei. ”Una dintre obligațiile pe care le are o primărie se referă și la sprijinul pe care trebuie să-l acorde în permanență pentru reabilitarea monumentelor istorice. Iașiul este, din acest punct de vedere, un oraș privilegiat, având în vedere că aici există foarte multe monumente istorice, de care, însă, trebuie să avem grijă cu toții. În ultimii ani, municipalitatea a reabilitat mai multe astfel de monumente, cu o bogată încărcătură istorică, reușind, astfel, să le repună în valoare”, a declarat Gheorghe Nichita, care a dat ca exemplu în acest sens realizarea pasajului subteran de la Hala Centrală, sau reabilitarea zonei din spatele Palatului Culturii, ambele locații amplasate în apropierea vechii Curți Domnești. ”În urma reabilitării celor două locații a fost realizată o îmbinare fericită între vechi și nou, între istorie și modernitate”, a adăugat primarul. Șeful municipalității a anunțat că unul dintre cele mai mari și importante proiecte de reabilitare a unor zone istorice din Iași are loc chiar în prezent, odată cu transformarea ”Uliței celei Mari”, respectiv a actualului Bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, într-un loc exclusiv pietonal, pentru a pune și mai mult în valoare monumentele istorice aferente, printre care Biserica ”Trei Ierarhi” sau Catedrala Mitroplitană. Printre firmele importante care sprijină organizarea ediției din acest an a Simpozionului național ”Monumentul – tradiție și viitor” se numără și SC Iasicon SA, lider pe piața lucrărilor de consolidare, restaurare și amenajare a monumentelor istorice din România. Directorul general al SC Iasicon SA, Titel Sinescu, afirmă că lucrările de restaurare a unei clădiri vechi, cu statut de monument istoric, necesită o pregătire specială a constructorului, care pe lângă cunoștințele de ordin tehnic, prevăzute în proiect, trebuie să respecte întocmai și planurile inițiale ale proiectantului. Așa s-a întâmplat, a precizat Titel Sinescu, în cazul tuturor lucrărilor care au fost câștigate în ultimii ani de SC Iasicon SA (restaurarea Palatului Culturii din Iași, Teatrului Național ”Vasile Alecsandri”, Muzeului Unirii, Bisericii Armene, Direcției Regionale de Poștă, sau a Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa). ”În toate aceste cazuri a fost vorba despre lucrări complexe, atât ca valoare a investițiilor, cât și ca modalitate de execuție, clădirile-monument având un regim special de consolidare și refacere”, a spus directorul general al SC Iasicon SA.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;