Primăria municipiului Iaşi şi SC Salubris SA, împreună cu Asociaţia Română pentru Reciclare (RoRec), organizează sâmbătă, 6 octombrie 2012, o nouă acțiune de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), în cadrul campaniei ”Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. Campania face parte dintr-o acţiune de mediu derulată de Asociaţia RoRec la nivel naţional, în parteneriat cu primăriile locale şi în conformitate cu Normele Europene şi legislaţia în vigoare (OUG 78/2000, Legea 426/2001, OUG 61/2006, Directiva 2002/96/CE, HG 448/2005 si OM 1225/2005). În cadrul acestei acțiuni, sâmbătă, 6 octombrie 2012, între orele 9.00 și 16.00, în municipiul Iași vor fi deschise 19 puncte provizorii de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, care vor fi amplasate în următoarele locații: sediul SC Salubris SA (Șos. Națională nr. 43), parcarea CET Iași (vis-a-vis de Magazinul Baumax), Școala nr. 2 ”Veronica Micle”, Școala nr. 3 ”Alexandru Vlahuță”, Școala nr. 4 ”Ionel Teodoreanu”, Școala nr. 7 ”Nicolae Tonitza”, Școala nr. 16 ”Mircea cel Bătrân”, Școala nr. 17 ”Ion Creangă”, Școala nr. 18 ”Costachi Conachi”, Școala nr. 9 ”Elena Cuza”, Școala nr. 25 ”Miron Costin”, Școala nr. 34 ”Ion Simionescu”, Școala nr. 36 ”Vasile Conta”, Școala nr. 40 ”Alecu Russo”, Școala nr. 42 ”Nicolae Iorga”, Școala nr. 43 ”Dimitrie Sturza”, Colegiul Național ”Emil Racoviță”, Grupul Școlar ”Radu Cernătescu” și Liceul ”Alexandru Ioan Cuza”. Potrivit reprezentanților Asociației Române pentru Reciclare (RoRec), deșeurile voluminoase de echipamente electrice vor beneficia de preluarea gratuită de la domiciliu, pentru programarea comenzilor de preluare de la domiciliu, cetățenii având la dispoziție numerele de telefon 0765.622.140 și 0721.023.521, care vor funcționa inclusiv sâmbătă, 6 octombrie, între orele 9.00 – 16.00. Ieșenii care vor participa la acțiunea de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și vor depune aparate vechi sau uzate vor fi înscriși automat la o tombolă cu premii oferite de partenerii campaniei, care vor consta în frigidere, hote de bucătărie, friteuze, DVD playere, și aparate de gătit cu aburi. Potrivit legislației europene, fiecare cetățean român ar trebui să colecteze circa patru kilograme de deșeuri electrice și electronice anual, în condițiile în care, în prezent, procentul de predare spre reciclare a DEEE nu depășeșt, în țara noastră, 25% din această cifră. Având în vedere că responsabilitatea principală pentru colectarea deșeurilor de aparate electrice și electronice revine, potrivit legii, administrațiilor locale, reprezentanții SC Salubris SA au anunțat că până la sfârșitul acestei luni, la Iași va fi inaugurat un centru de colectare pentru aceste tipuri de deșeuri reciclabile.
O nouă acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice, organizată la Iași
Filed in: Administrație, Informațía zilei