Vești bune pentru ieșenii care folosesc mijloacele de transport în comun: până la sfârșitul acestui an, municipalitatea va achiziționa mai multe autobuze nou-nouțe, după ce, în cadrul ședinței de joi, 29 octombrie, plenul Consiliului Local Municipal (CLM) a aprobat, cu unanimitate de voturi, cumpărarea unor astfel de mijloace de transport în comun, în limita sumei de 3,4 milioane de lei. Potrivit primarului Mihai Chirica, începând din acest an, strategia municipalității în ceea ce privește achiziționarea de autobuze se va schimba în mod radical, în sensul că, de acum înainte, prioritate va avea cumpărarea de autobuze noi, în detrimentul achiziționării de mijloace de transport în comun de tip second-hand. ”Suma estimată pentru achiziționarea de autobuze noi de tip EURO 4, cu sistem de climatizare și toate celelalte facilități, este de 3,4 milioane de lei. Autobuzele vor putea fi achiziționate ori printr-un sistem de tip leasing, ori printr-o linie de finanțare, ale căror condiții urmează să fie stabilite ulterior. Considerăm că am luat o decizie corectă, în felul acesta eliminând orice suspiciune care ar mai putea apărea că am fi favorizat pe cineva în achiziționarea de noi mijloace de transport în comun. Vreau să subliniez că Primăria nu abandonează ideea de a achiziționa mijloace de transport în comun noi, este vorba despre autobuze și tramvaie, prin intermediul fondurilor europene, deja specialiștii noștri lucrând la elaborarea unui astfel de proiect”, a declarat primarul Mihai Chirica. Acesta a spus că, în ceea ce privește achiziția de tramvaie, municipalitatea va continua să ”testeze” piața europeană de mijloace second-hand. ”Costul unui tramvai nou se ridică la circa un million de euro, bani cu care municipalitatea ar putea cumpăra câteva autobuze noi, De aceea, în ceea ce privește tramvaiele, vom continua politica de achiziționare de mijloace de transport de tip second-hand, neabandonând, însă, ideea de a cumpăra tramvaie noi prin intermediul fondurilor europene”, a precizat edilul. Un alt punct de pe ordinea de zi a ședinței de joi a Consiliului Local Municipal, care a suscitat numeroase controverse în rândul aleșilor, a fost cel referitor la iluminarea clădirilor aparținând Centrului eparhial Iași și înființarea rețelei de iluminat exterior din incinta Centrului eparhial Iași, din Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 16. Potrivit proiectului de hotărâre, costurile pentru plata curentului electric necesar iluminării clădirilor respective ar urma să fie decontate de Primăria municipiului Iași, în condițiile în care toate veniturile obținute de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în urma ”Sărbătorilor Iașului”, vor fi dirijate către activități sociale și nicidecum către plata utilităților. Supus la vot, proiectul a trecut, în final, în ciuda opoziției reprezentanților opoziției din CLM. Un alt proiect important, probat de aleșii locali în ședința de joi, a fost cel privind montarea iluminatul nocturn pentru terenurile de sport de la Ciric.