Mai puțini comercianți la ediția din acest an a ”Sărbătorilor Iașilor”

Aproape 300 de comercianți vor umple în zilele următoare principalele locuri publice din oraș, cu ocazia ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iașilor”. Potrivit reprezentanților Primăriei, în acest an au primit autorizație pentru a-și expune produsele 272 de comercianți, față de 376 anul trecut. Cei mai mulți dintre aceștia, respectiv 111 comercianți, vor vinde produse din blană în cadrul Târgului care va fi deschis pe strada Costache Negri, 70 vor comercializa obiecte de artizanat, 41 vor oferi produse de alimentație publică, iar 34 vor vinde obiecte de cult. De asemenea, 12 producători își vor prezenta produsele la ”Sărbătoarea Vinului”, șase vor pune la dispoziția ieșenilor echipamentele din cadrul ”Parcului de distracții”, în timp ce doar o singură persoană (față de patru anul trecut) a primit autorizație să vândă flori în oraș. Valoarea totală a încasărilor Primăriei, în urma taxelor percepute de la comercianți, se ridică, în acest an, la suma de 1,5 milioane de lei, suprafața care a fost închiriată de municipalitate fiind de 5.600 de metri pătrați. Viceprimarul Mihai Chirica a declarat că, pe perioada ”Sărbătorilor Iașilor”, în oraș vor fi amplasate 120 de toalete ecologice, cele mai multe dintre acestea la intersecţia străzii Horia cu strada Crişan. De asemenea, municipalitatea, împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, va amplasa trei puncte de informare pentru pelerini, unul pe Bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt, unul în fața Palatului Culturii şi un altul în Piaţa Unirii, vis-à-vis de Agenţia CFR. Începând cu 12 octombrie, Primăria va împărți pelerinilor ceaiuri calde, la corturile care vor fi amplasate în fața Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” și pe străzile adiacente Catedralei Mitropolitane. Duminică, 14 octombrie, după Slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașilor și a Întreegii Moldove, respectiv în jurul orei 12.00, la Cantina de ajutor social va avea loc ”Masa pelerinilor”, manifestare devenită deja tradițională, în cadrul căreia pelerinii vor putea gusta din cele peste 50.000 de sarmale puse la dispoziție de municipalitate.  Deși debutul oficial al ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iașilor” este programat pentru duminică, 7 octombrie, reprezentanții Primăriei au finalizat, în mare parte, pregătirile, majoritatea corturilor pentru comercianți fiind amplasate pe strada Palat (pe direcția dinspre Prefectură spre Podu Roș). Începând de sâmbătă, 6 octombrie, se va închide circulația autovehiculelor pe strada Splai Bahlui, pe porțiunea cuprinsă între Podu Roș și Podul Cantemir, Bulevardul Mangeron, și pe strada Sarmisegetuza, unde se vor desfășura târgurile incluse în cadrul ”Sărbătorilor Iașilor”. Începând de duminică, 7 octombrie, se va închide circulația și pe strada Costache Negri, între străzile Armeană și Bărboi, pentru ca toți comercianții de la Târgul de blănuri să-și poată amplasa corturile. În ceea ce privește circulația autovehiculelor pe străzile din centru, cuprinse în perimetrul Catedralei Mitropolitane (str. Horia, str. Sfântul Andrei și str. Morilor), aceasta se va închide începând de miercuri, 10 octombrie. ”Restricții de circulație vor fi, practice, pe toate sectoarele de drum care vor fi blocate cu manifestări. Astfel, pe măsură ce evenimentele vor evolua, pelerinajul va cuprinde și străbaterea Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. În fața Primăriei, circulația autovehiculelor va fi restricționată în week-end-uri și la orice eveniment legat de venirea sfintelor moaște sau a oricărei alte personalități care presupune închiderea accesului mașinilor”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;