Expoziția de design vestimentar „Sinestezie organică”, a studenților de la Facultatea de Arte, la Iulius Mall

design1

În această perioadă, clienţii IULIUS MALL IAŞI pot combina sesiunile de cumpărături cu o expoziţie inedită. Până pe 29 noiembrie 2015, pasionaţii de artă şi de modă vor descoperi la etajul 1 al mall-ului creaţii unice de design vestimentar.

Expoziţia „Sinestezie organică” reuneşte creațiile a 10 studenţi din anul III, care studiază Modă şi Design Vestimentar laFacultatea de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.design2

Creațiile sunt rezultatul unor combinații surprinzătoare de materiale textile și aplicare a unor diverse tehnici de prelucrare artistică, precum broderia, colajul şi altele. Structurile naturale reprezintă subiectul de inspiraţie al pieselor expuse, tema constând în alegerea unui element din natură şi transpunerea acestuia în piese vestimentare de avangardă. Lucrările au fost realizate ca temă de semestru în cadrul orelor de lucrări practice, de la disciplina „Creație de obiect vestimentar”.

Piesele expuse la IULIUS MALL IAŞI sunt create de studenţii: Anastasia Bannaia, Cristina Băitoi, Alexandru Floarea, Alpar Könczei, Ioana Manolache, Anca Maxim, Chelaru Diana, Gagiuc Adriana, Dumitriţa Surdu şi Emanuel Ungureanu. Studenții au fost coordonați de conf. univ. dr. Cornelia Brustureanu.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;