Școala ieșeană – în sărbătoare la sfârșit de noiembrie

bcu
Festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate de excepție la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale şi a profesorilor îndrumători, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, are loc marți, 24 noiembrie 2015, începând cu ora 10.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” și miercuri25 noiembrie 2015, începând cu ora 11.00, la Colegiul Național „C. Negruzzi” la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Iași și a inspectorului școlar general, prof. dr. Camelia Gavrilă.
 
La evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Iași și Consiliul Județean Iași vor fi premiați elevi și profesori. Aceștia vor primi, în semn de apreciere, diplome, plachete, cărți, albume de artă, enciclopedii, CD-uri cu muzică clasică, premii în obiecte electronice și în bani, în funcție de relevanța concursului și a premiului obținut, în cadrul unei festivități de amploare, care include și momente artistice susținute de elevii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”.
Conform tradiției instituite la ediția precedentă, vor fi premiate și proiecte educaționale ieșene de succes, cunoscute și apreciate la nivel național (competiții de anvergură, proiecte științifice și culturale interdisciplinare, proiecte de educație multiculturală, reviste școlare).
Titlul Elevul anului va fi acordat, ca de obicei, elevului care a reușit, în decursul anului școlar încheiat, dar și prin activitățile desfășurate anterior, să acumuleze un mare număr de premii și distincții, mai ales la nivel internațional, semn al consecvenței valorice și științifice.
Gala Excelenței este cel mai important eveniment educațional al anului organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, moment în care vor fi alături de elevi atât reprezentanți ai autorităților locale – primarul orașului Iași, Mihai Chirica, președintele Consiliului Județean Iași, Victorel Lupu – cât și reprezentanți ai mediului academic ieșean – prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul Universității “Al. I. Cuza”, prof. univ. dr. Bogdan Crețu, de la aceeași universitate, prof. univ. dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, prof. univ. dr. Marin Chirazi, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, dar și parteneri, reprezentanți ai Cluburilor Rotary din Iași, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, ing. Paul Butnariu și sponsori care susțin performanța și succesul în educație, care vor vorbi despre propriul traseu spre succesul profesional.
„Gala Excelenței 2015 continuă tradiția nobilă a omagierii elevilor și profesorilor care au confirmat valoric prin reușite la olimpiade și concursuri, ilustrând astfel comunicarea culturală profundă între maeștri ai educației și discipoli pasionați de științe, arte, sport sau tehnică.
Alături de cele două zile de festivități, în completarea activităților de pregătire derulate prin Centrul de Excelență, consemnăm și apariția unui nou număr al Revistei Excelsior, reconstituire a unei istorii recente a succeselor școlii ieșene, elogiere a profesorilor care au modelat elevi de excepție, pasionați, studioși și talentați.
Inspectoratul Școlar Județean Iași își reconfirmă opțiunea pentru educația de calitate, pentru standarde înalte și posibilitatea de a oferi elevilor oportunități de formare și devenire profesională, armonizând preocupările și parteneriatele spațiului comunitar ieșean, fiind interfață necesară care reunește lumea școlii, mediul academic, zona administrativă, lumea economică, sub zodia educației și performanței de înalt nivel.
În felul acesta demersul nostru inițiat în anul 2012 continuă în același format un proiect care devine ceremonial autentic, integrat în spațiul elevat și vibrația culturală a orașului Iași.” a subliniat prof. dr. Camelia Gavrilă, inițiatoarea evenimentului.  

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;