Președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, anunță reluarea organizării ”Balului Palatului Culturii”

Începând din 2014, la Iași va fi reînnodată tradiția organizării anuale a ”Balului Palatului Culturii”, manifestare desfășurată, în premieră, în anul 2005, la inițiativa deputatului Relu Fenechiu. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc joi, 4 octombrie, că reluarea organizării și desfășurării ”Balului Palatului Culturii” va avea loc după finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a monumentului simbol al Iașilor. Potrivit lui Adomniței, evenimentul va fi organizat sub înaltul patronaj al Familiei Regale. Ideea reluării acestei manifestări a venit în urma întâlnirii pe care președintele CJ Iași le-a avut, la începutul acestei săptămâni, cu Alteţa Sa Regală Principele Radu al României.„Am avut o întrevedere privată cu Alteţa Sa Regală Principele Radu al României şi, cu această ocazie, am discutat câteva oportunităţi prin care o serie de evenimente publice locale să beneficieze de înaltul patronal al Familiei Regale a României. Am făcut o propunere concretă ca să reluăm organizarea la Iaşi, a «Balului Palatului», eveniment ce ar urma să fie organizat de Consiliul Judeţean Iaşi, cu participarea şi sub înaltul patronaj al Familiei Regale. Manifestarea ar deveni în câţiva ani o sărbătoare consacrată a Iaşului. Alteţa Sa a acceptat cu bucurie această propunere”,  a declarat președintele CJ Iași. Palatul Culturii din Iași a fost inaugurat de Regele Ferdinand şi Regina Maria în anul 1925 ca Palat de Justiţie, însă propunerea construirii Palatului a fost aprobată de Regele Carol I la începutul secolului al XX-lea.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;