Afișarea rezultatelor evaluării proiectelor câștigătoare în cadrul Competiției Naționale ”Euroscola” 2015/2016 a reprezentat pentru elevii Liceului Teoretic ”Miron Costin” din Iași un prilej de bucurie și de satisfacție, deoarece punctajul obținut i-a situat pe un onorant loc V în clasamentul celor 11 licee câștigătoare, fiind singura şcoală din judeţul Iași, din numărul celor șase instituții școlare înscrise în competiție. Acest rezultat a fost obținut cu proiectul de voluntariat derulat în perioada 13 iulie – 5 octombrie 2015, ÎmprEUnă împotrivă sărăciei – o altă şansă copilăriei, care și-a propus să atragă atenţia asupra importanţei pe care gestul voluntar al unui cetăţean responsabil, cu o conştiinţă europeană bine consolidată, o poate avea asupra eradicării sărăciei care îi afectează în mod direct pe copii, ca o condiţie necesară în procesul de dezvoltare a unei societăţi. Având ca premisă important cunoaşterea valorilor europene şi a nevoilor Uniunii de a răspunde provocărilor timpurilor în care trăim, proiectul s-a constituit într-o abordare creativă şi de impact a tematicii propuse de organizatorii concursului, al cărei scop principal a fost creşterea implicării tinerilor în activităţile de voluntariat şi, implicit, în acţiuni care, extinse la nivelul comunităţii locale şi perpetuate, pot contribui la eradicarea sărăciei printre cei de lângă noi. Rezultat al muncii de echipă (o echipă alcătuită din 24 de elevi și doi profesori coordonatori), desfășurarea cu succes a acestui proiect va fi recompensată cu o vizită la Parlamentul European de la Strasbourg, pe data de 15 aprilie 2016.
Elevii Liceului ”Miron Costin” din Iași, printre câștigătorii celei de-a VIII-a ediții a Competiției Naționale ”Euroscola”
Filed in: Educație