Dan Cârlan pleacă de la conducerea Instituției Prefectului Județului Iași

dan-carlan

Prefectul județului Iași, Dan Cârlan, a anunțat miercuri, 2 decembrie, într-o conferință extraordinară de presă, că i-a solicitat ministrului Administrației și Internelor, Petre Tobă, eliberarea din funcție, începând cu data de 1 ianuarie 2016. ”I-am solicitat domnului ministru ca, începând cu data de 1 ianuarie 2016, să-mi aprobe cererea de încetare a detașării mele din funcția de prefect al județului Iași. Consider că menținerea mea în acest post, ca urmare a unei Hotărâri de Guvern, emise de către un Executiv care în prezent nu mai este în funcție, ar reprezenta o măsură de nelegimitate, atât pentru mine, pentru Instituția Prefectului Județului Iași, cât și pentru Guvernul aflat în acest moment la conducerea țării”, a declarat Dan Cârlan. Acesta a precizat că, după eliberarea sa din funcția de prefect al județului Iași, se va întoarce la Ministerul Economiei, instituție în cadrul căreia, până la numirea ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, în urmă cu 15 luni, a ocupat funcția de director adjunct, responsabil cu gestionarea fondurilor de mediu. Până la semnarea de către ministrul Administrației și Internelor a Hotărârii de Guvern privind eliberarea din funcția de prefect al județului Iași, Dan Cârlan a anunțat că va prezenta, în cadrul unei conferințe de presă, un raport de evaluare a activității pe care a depus-o în fruntea Instituției Prefectului Județului Iași. ”Voi face o evaluare a activității mele și a Instituției Prefectului Județului Iași. Pentru acest lucru voi cere și părerea primarilor, a directorilor unităților deconcentrate din teritoriu, precum și a salariaților instituției. Pentru o analiză cât mai obiectivă și neutră, aceștia vor trebui să completeze un chestionar, care urmează să le fie înmânat în zilele următoare”, a precizat actualul prefect al județului Iași. În cadrul întâlnirii cu ziariștii, Dan Cârlan a mai anunțat că pe data de 18 decembrie va intra în concediu de odihnă, urmând ca obligațiile care-i revin, potrivit legii, din funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu să-i fie cedate subprefectului Bogdan Abălași. Dan Cârlan a fost învestit oficial în funcția de prefect al județului Iași pe data de 4 septembrie 2014, în urma Hotărârii de Guvern (HG) nr. 675/2014, semnată de primul ministru Victor Ponta și contrasemnată de vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul de la acea vreme al Administrației și Internelor. Anterior, Dan Cârlan a fost timp de opt ani consilier local în cadrul Consiliului Local Municipal (CLM) și patru ani parlamentar, când a deținut, printre altele, și funcția de președinte al Comisiei de administrație publică locală din Senatul României. Înainte de a fi numit prefect de Iași, Dan Cârlan a ocupat mai multe funcții de conducere în administrația centrală, printre care cea de secretar de Stat în Ministerul Mediului și, respectiv, în Ministerul Energiei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;