Comunitățile locale din județul Iași, fruntașe la colectarea deșeurilor electrice și electrotehnice

concurs

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ), Victorel Lupu, vineri, 4 decembrie, la Iași a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor primei ediții a concursului având ca temă stimularea colectării deșeurilor electrice și electrotehnice (DEEE) în rândul comunităților locale din județul Iași. La acțiune, inițiată de Asociația Ecotic, în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS), care s-a desfășurat în perioada 1 septembrie – 30 octombrie 2015, au participat cinci unități administrativ-teritoriale din județul Iași. ”Ideea organizării acestui concurs a venit în urma seminarului pe care l-am organizat în luna iunie, care a avut ca temă promovarea în rândul populației județului Iași a acțiunii de colectare și depozitate a echipamentelor reciclabile. Astfel, împreună cu partenerii noștri, Asociația Ecotic, APM și ADIS, am hotărât să organizăm o competiție pe bază de voluntariat între unitățile administrativ teritoriale, care să aibă ca obiectiv stimularea colectării deșeurilor electrice și electrotehnice”, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Victorel Lupu. La rândul său, Florin Carp, președintele Asociației Ecotic, care reunește peste 500 de producători de echipamente electrice și electrotehnice din întreaga țară, a precizat că dintre toate județele, la Iași a găsit cea mai mare deschidere pentru organizarea unui astfel de concurs. ”Inițial, în competiție s-au înscris opt unități administrativ teritoriale, dintre care, în final au intrat efectiv în concurs cinci dintre ele. În urma concursului s-a reușit colectarea unei cantități de  6.300 de kg de deșeuri electrice și electrotehnice (DEEE). În fiecare unitate administrativ teritorială a fost amenajat, cu acest prilej, câte un punct de colectare, unde cetățenii au putut aduce echipamentele electrice și electrotehnice de care nu mai aveau nevoie”, a afirmat președintele Asociației Ecotic. Premiul I, în valoare de 1.200 de euro, a fost obținut de Primăria comunei Victoria, premiul al II- lea, în valoare de 500 de euro, a revenit SC Salubris SA , iar premiul al III-lea, în valoare de 300 de euro, a fost câștigat de Primăria comunei Ciurea. Câte o Diplomă de merit, constând în câte o tabletă, au obținut primăriile din comunele Podu Iloaiei și Miroslava. Potrivit  reglementărilor în vigoare, fiecare român este obligat să colecteze anual o cantitate de patru kilograme de deșeuri electrice și electrotehnice reciclabile. ”Va trebui ca astfel de acțiuni să fie continuate, pentru că este absolut necesar ca populația să fie sensibilizată în ceea ce privește colectarea și depozitarea acestei deșeuri. De altfel, noi, la nivelul județului Iași, avem un proiect amplu în acest sens, care privește managementul integrat al deșeurilor, care urmează să fie finalizat în cursul anului 2017”, a menționat președintele CJ Iași, Victorel Lupu. În același context, Florin Carp, președintele Asociației Ecotic, a anunțat, în premieră, că anul viitor, în municipiul Iași, în zona Grădinari, va fi dat în folosință un centru modern de colectare atât a deșeurilor electrice și electrotehnice (DEEE), cât și a deșeurilor din sticlă, plastic și hârtie, care va fi gestionat în parteneriat cu SC Salubris SA.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;