În luna august 2015, județul Iași a exportat mai puțin și a importat mai mult

import-export

În luna august 2015, în judeţul Iaşi, exporturile FOB au însumat 51.857 mii euro, fiind cu 1,0% (-508 mii euro) mai mici, comparativ cu luna august 2014, iar importurile CIF au însumat 56.671 mii euro, în creştere faţă de luna august 2014 cu 23,0 % (+10.594 mii euro). Soldul operațiunilor de comerţ internaţional în luna august 2015 a fost, în județul Iași, de -4.814 mii euro (+6288 mii euro în august 2014). Potrivit Direcției Județene de Statistică, exporturile FOB realizate în judeţul Iaşi în perioada 1.I-31.08 2015 au fost de 499.174 mii euro, cu 5,0% mai mari decât în aceeaşi perioadă din anul 2014 (+23.712 mii euro), iar importurile CIF au însumat 466.528 mii euro, cu 15,4% (+62.115 mii euro) mai mari comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2014. În perioada 1.I-31.08 2015 a fost înregistrat un excedent comercial de 32.646 mii euro (+71.049 mii euro în 2014).

Valoarea exporturilor şi importurilor către şi din ţări ale Uniunii Europene au însumat, în perioada 1.I-31.08 2015, 310.888,75 mii euro (62,28% din total), respectiv 324.302,85 mii euro (69,51% din total). Ţările partenere situate pe primele cinci locuri în derularea exporturilor din perioada 1.I-31.08 2015, (reprezentând 55,94 din total exporturi) au fost: Coreea de Sud (21,92%), Franţa (11,12%), Germania (10,46%), Polonia (6,98%) şi Belgia (5,46%), iar în derularea importurilor (reprezentând 55,39% din total importuri) au fost: Germania (14,86%), Franţa (14,27%), Italia (11,10%), R. Moldova (8,65%) şi Turcia (6,51%). Pe grupe de produse, perioada 1.I-31.08.2015, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (61,1% la export şi 40,6% la import), metale comune şi articole din acestea (9,2% la export şi 17,0% la import), produse ale industriei uşoare (12,4% la export şi 14,5% la import) şi produse ale industriei chimice (5,6% la export şi 8,9% la import).

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;