Asociația Patronatul Medicinei Integrative organizează Congres-ul Internațional al Organizațiilor de Medicină Integrativă, ediția a doua, cu tema ,,Medicina Integrativă între mit și adevăr”. Evenimentul va avea loc miercuri, 24 octombrie 2012, la Rin Airport Hotel, București.
La eveniment sunt invitați să participe peste 500 de medici, psihologi, farmaciști, terapeuți, reprezentanți ai instituțiilor de stat și ai ONG-urilor, profesori universitari români și străini, parteneri, jurnaliști, membri ai Asociațiilor de Pacienți, reprezentanți ai Patronatului Medicinei Integrative și federațiilor sindicale; pacienți și public interesat.
Lucrările congresului vor cuprinde conferințe științifice, ateliere de pregătire profesională, unde vor fi susţinute seminarii/workshopuri, plus un spaţiu expoziţional, unde firme de prestigiu româneşti îşi expun produsele/serviciile care se înscriu în domeniul medicinei naturiste. Printre vorbitorii conferinței se numără specialiști din Italia, SUA, Germania, Franța, România, care vor susține teme din domeniul socio-medical.
,,Iată-ne la ce-a de-a doua ediție a Congresului Internațional al Organizațiilor din Medicina Integrativă. Prin acest eveniment, Patronatului Medicinei Integrative își îndeplinește misiunea de a susține integrarea terapiilor non-invazive și minimal invazive în practicile medicale din România. Astfel, Asociația Patronatul Medicinei Integrative atrage atenția asupra importanței cooperării dintre Organizațiile de medicină integrativă și acesta este accentul pe care-l punem noi, ca organizație apolitică.
Practicile medicinei integrative au un bogat istoric; ele au luat naștere, există și se dezvoltă prin eforturile susținute ale unui număr din ce în ce mai mare de medici de renume și mai ales, al practicienilor. Găsim de un real interes și susținem terapiile adjuvante, precum psihoterapia sau artele în practicile de vindecarea și îmbunătățirea calității vieții pacientului, iar aceasta, credem noi, poate face o diferența majoră în calitatea vieții oamenilor.
Într-un context major de schimbare, nu facem altceva decât să punem alături toate părțile interesate de starea noastra de sănătate și de binele nostru.
Așa cum am promis anul trecut, am realizat cursul de psiho-oncologie, primul de acest gen în România, iar anul viitor, cu sprijinul autorităților în domeniu și cu sprijinul colaboratorilor din Germania, vom realiza și cursuri de medicină integrativă”, a declarat Liviu Mandler, preşedintele Patronatului Medicinei Integrative.
Patronatul Medicinei Integrative – PMI este o organizaţie nonguvernamentală, non-profit şi apolitică, ce reuneşte persoane fizice autorizate, cabinete medicale, clinici care prestează servicii medicale şi/sau terapeutice în cadrul organizaţiilor din care fac parte.
Preşedintele Patronatului Medicinei Integrative este Liviu Mandler.
Pentru detalii referitoare la agenda congresului și mai multe informații accesați www.patmedin.ro.