Locuri de muncă pentru studenții care doresc să lucreze ȋn Germania

Electrician at work

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iaşi anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minimum două luni). Pentru anul 2016, Agenția Federală de Muncă din Germania dispune de o sută de locuri destinate studenților români. La selecție pot participa studenții și masteranzii care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.
Selecția are loc anual, ȋn baza ȋnțelegerii ȋncheiate ȋntre Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale și Familiei și Agenția Federală de Muncă din Germania, privind medierea studenţilor români în vederea angajării pe perioada vacanţei de vară în Republica Federală Germania. ”Studenții și masteranzii care au domiciliul ȋn județul Iaşi, sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi, strada Cucu, nr.1, pentru a–și ȋnregistra dosarele. Ȋnregistrarea se va realiza până la data de 15.01.2016, ȋn intervalul luni–joi, orele 09.00 – 15.30 și vineri orele 09.00 – 12.30. Informații suplimentare legate de condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării studenților, precum și instrucțiunile de completare a acestora, puteți afla la numărul de telefon 023254578 sau accesând site-ul A.J.O.F.M. Iaşi, www.ajofmiasi.ro la secţiunea legislaţie/alte documete”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOF M Iași.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;