În perioada 16 – 18 decembrie, municipiul Iaşi a găzduit evenimentul prilejuit de închiderea oficială a Proiectului strategic ”Improvement the response capacity of Mobile Emergency Service for Resuscitation and Extrication (SMURD) through a joint integration of systems for efficient monitoring and disaster consequences mitigation, in regard to population in the common boundaries of Romania, Ukraine and Republic of Moldova – MIS ETC code 989”. Pe parcursul celor trei zile, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Inspectoratul General de Aviație (IGAv) şi Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale (SPCSE) din Republica Moldova, împreună cu reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale din cele două ţări, au analizat activităţile şi rezultatele derulării programului de cooperare transfrontalieră, beneficiile pentru comunitate, precum şi oportunităţile de colaborare pentru viitor. ”Important este să lucrăm împreună, să fim pregătiți împreună și cred că este un model de urmat, pentru că ceea ce facem noi este, de fapt, crearea unei structuri de intervenție în cele două țări, interoperabilă și care poate să funcționeze ca o structură unitară de intervenție în situații de urgență, indiferent în ce țară are loc. Realizările din acest proiect, atât pe linie de intervenție – un elicopter achiziționat, mașini de intervenție pentru cele două țări, cât și parte de comunicații, întăresc sistemul de urgență din România și Republica Moldova. Un alt element deosebit de important este reprezentat de partea de pregătire a personalului, prin crearea unui centru național de pregătire în Republica Moldova și prin instruirea colegilor de peste Prut în centrele de la Iași și Mureș. Toate acestea conduc la realizarea unui proiect de succes”, a declarat secretarul de Stat în MAI, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, vineri, 18 decembrie, în cadrul conferinței de presă prilejuite de închiderea lucrărilor proiectului. Aprecierile în urma finalizării acestui proiect strategic au fost confirmate şi de către prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonel Daniel Dragne, care a susţinut că, de-a lungul timpului, practica a demonstrat că succesul oricărei misiuni nu poate exista fără cooperare, colaborare, coeziune şi efort conjugat din partea forţelor angrenate şi păstrez convingerea că şi pe viitor specialiştii instituţiilor partenere vor identifica soluţiile optime în gestionarea situaţiilor de urgenţă, demonstrând valoarea şi profesionalismul echipajelor, la standarde europene. La rândul său, inspectorul general al IGAv, generalul de flotilă aeriană Cristinel Ion, a menţionat faptul că evenimentul desfășurat în aceste zile la Iași reprezintă începutul unui proiect de succes, un început al unei colaborări extraordinare între cele două țări. Pentru Inspectoratul General de Aviație, activitățile s-au concretizat în primul rând prin achiziționarea unui elicopter, urmate de o muncă asiduă pentru dezvoltarea unor proceduri de operare, crearea unor relații dincolo de granița României, și, nu în ultimul rând, intervențiile în situații de urgență, prima de acest fel având loc chiar în anul 2014. Utilitatea acestei cooperări transfrontaliere a fost confirmată şi de partenerul din Republica Moldova, care a precizat că pe bună dreptate, proiectul poate fi numit cel mai amplu de acest fel, derulat până acum de Serviciul Protecției Civile şi Situațiilor Excepționale al MAI, el fiind totodată şi un proiect unic în domeniul pregătirii pentru situaţii de urgenţă, care a avut un impact şi o valoare imensă pentru dezvoltarea capacităţilor de răspuns ale serviciilor de specialitate din Republica Moldova. ”Zilnic, echipe mobile de paramedici şi salvatori, instruiți în centrele de formare din România şi Republica Moldova, acordă ajutor calificat populației în diferite situații de urgență. Obținând rezultate pozitive la această etapă, îmi exprim convingerea că doar grație suportului şi colaborării bilaterale, proiectul SMURD va fi unul viabil şi va derula cu succes, asigurând o intervenție rapidă şi calificată în caz de urgențe pentru siguranța cetățenilor ambelor state” a declarat şeful Serviciului Protecției Civilă și Situațiilor Excepționale din Republica Moldova, colonel Mihail Harabagiu. Proiectul a fost finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Romania – Ucraina – Republica Moldova, iar alături de cei doi parteneri, Inspectoratul General de Aviaţie din România (IGAv) şi Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova (SPCSE RM) s-a urmărit crearea unui sistem comun integrat de monitorizare şi limitare a efectelor dezastrelor cu caracter transfrontalier şi reglementarea sprijinului reciproc în răspunsul la situaţii de urgenţă şi la urgenţe medicale. Activităţile planificate au vizat analiza cadrului legal existent, realizarea exerciţiilor comune de cooperare, stabilirea procedurilor şi metodologiilor comune de monitorizare şi intervenţie, investiții prin achiziţiile de echipamente, precum și organizarea unor serii de sesiuni comune de pregătire. Valoarea proiectului a fost de 6.675.959,34 euro (29 117.196,66 lei, din care 0,49 milioane euro revin IGSU, durata de implementare a acestuia fiind de 33 de luni şi 26 de zile.
Personalul din domeniul situațiilor de urgență din Republica Moldova se va școli la Iași
Filed in: Sănătate