Mai mulți șefi din Poliția Locală Iași, printre care directorul general adjunct și șeful Serviciului Rutier din cadrul acestei instituții au fost demiși din funcții de către primarul Mihai Chirica, ca urmare a neregulilor semnalate în ultima perioadă privind traficul auto în principalele intersecții din municipiu. ”Am cerut Poliției Locale să asigure permanența în câteva puncte cheie din oraș, în care circulația autovehiculelor cunoaște în aceste zile o creștere semnificativă. Este vorba despre intersecțiile dintre strada Sfântul Lazăr și strada Palat, strada Sfântul Lazăr, strada Palat, intersecția dintre strada Bucșiunescu și Bulevardul Tudor Vladimirescu, intrările și ieșirile de la Carrefour Felicia, precum și accesul dinspre strada Păcurari. Mă așteptam ca, în urma acestei solicitări, conducerea Poliției Locale, în frunte cu directorul acestei instituții, Georgel Grumeza, să reacționeze promt și să ia de urgență măsurile care se impun. Din păcate, am constatat că acest lucru nu s-a întâmplat și că haosul provocat de numărul mare de autovehicule care circulă prin aceste puncte a rămas la fel de mare ca și până acum, asta în ciuda asigurărilor pe care le-am primit de la cei din conducerea Poliției Locale, că lucrurile se vor îndrepta. Drept urmare, am luat decizia demiterii mai multor polițiști locali, printre care directorul general adjunct și șeful Serviciului Rutier, și aștept, de asemenea, demisia de onoare a directorului general al Poliției Locale, Georgel Grumeza”, a declarat primarul Mihai Chirica, marți, într-o conferință de presă, susținută la sediul municipalității.
În aceeași ordine de idei, edilul s-a arătat profund nemulțumit și de modul în care cei de la firma UTI, care implementează la Iași proiectul de management integrat al traficului, își desfășoară activitatea, acuzându-i că prin măsurile pe care le-au luat în cadrul acestei investiții au dat peste cap întregul trafic auto din oraș. ”Dacă cei de la UTI cred că noi suntem proști iar ei sunt deștepți îi anunț că se înșeală amarnic. Primăria nu va mai tolera niciun fel de disconfort provocat de cei de la UTI în urma implementării traficului în municipiu. Până acum nu le-am făcut nicio plată în cadrul acestui proiect și nu cred că o vom face nici prea curând”, a spus primarul, făcând referire la funcționarea catastrofală a semafoarelor din municipiu, cauzată de implementarea defectuoasă de către cei de la UTI a proiectului. Managementul trafic presupune realizarea unui sistem care să asigure monitorizarea, controlul și optimizarea automată a traficului urban în municipiul Iași prin dotarea intersecțiilor cu sisteme moderne de semnalizare și dirijare, de tip adaptiv, conectate la un sistem centralizat de dirijare a circulației. Proiectul îşi propune să contribuie şi la ameliorarea aspectului estetic al spaţiului public urban prin montarea îngropată a cablului de comunicare din fibră optică şi dezafectarea cablurilor aeriene existente. Indicatorii corespunzători obiectivelor specifice ale proiectului sunt: reducerea timpului de călătorie pe principalele axe ale municipiului Iaşi, în ora de vârf, în medie, cu aproximativ 17%, în primul an după finalizarea proiectului, o clădire reabilitată/modernizată şi pregătită pentru noi activităţi aparţinând infrastructurii urbane în suprafață de 380,60 mp – Centru de comandă și control al traficului, situat în șos. Națională, 59 echipamente pentru supravegherea condiţiilor în care se desfăşoară circulația auto, dar şi pentru siguranţa populaţiei aparţinând infrastructurii urbane (camere de supraveghere video), 1.242 de semafoare noi montate în intersecțiile din oraș, 1.979 de indicatoare rutiere amplasate în Iaşi, 72 de automate de dirijare a circulaţiei, 633 camere de detecție. Antreprenorii proiectului sunt UTI București, în asociere cu Information Business Consulting Iași. Valoarea totală a proiectului este de 87,9 milioane lei, din care 98% reprezintă contribuția Uniunii Europene cu fonduri nerambursabile. Termenul de finalizare a proiectului este data de 31 decembrie 2015.