Începând din acest an, Iașul va avea un muzeu propriu, în cadrul căruia se vor regăsi o parte dintre valorile istorice și culturale ale orașului. Muzeul va fi găzduit de imobilul situat în strada Zmeu nr. 3, care a fost consolidat și reabilitat de Primăriei în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, în valoare de 12.592.385,27 lei, din care 11.752.295,87 lei asistență financiară nerambursabilă. Proiectul ”Consolidare și restaurare imobil în vederea înființării Muzeului Municipal Iași” a constat în renovarea clădirii de patrimoniu situată în Iași, str. Zmeu, nr. 3, aceasta fiind destinată înfiinţării şi funcţionării Muzeului Municipal Iaşi, instituţie a cărei menire este promovarea şi redescoperirea istoriei vechiului oraş. Lucrările, care au durat 18 luni, au constat în consolidarea structurii şi restaurarea imobilului cu o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 1.000 de metri pătraţi. De asemenea, în cadrul proiectului au fost transformate şi modernizate căile de acces, curtea interioară şi racordarea la reţelele de utilităţi. Înfiinţarea Muzeului Municipal este o reeditare a instituţiei care a funcţionat la Iaşi în perioada interbelică. În luna octombrie 1920, profesorul Gheorghe Ghibănescu, alături de personalităţi ieşene precum Sever Zotta, Th. Burada, Gh.Lascăr, Eugen Herovanu şi N.A. Bogdan au înfiinţat Muzeul Municipal, sub auspiciile căruia s-au adunat şi s-au valorificat arhivele vechi ale Primăriei şi au fost iniţiate cercetări cu privire la istoria Iaşului. Instituţia a funcţionat până la finalul celui de-al doilea război mondial, în perioada evacuării Iaşului, iar patrimoniul adunat în muzeu a fost împărţit în diferite locaţii. Noul Muzeu Municipal urmează să refacă patrimoniul fostei instituţii şi de asemenea, să colecteze obiecte şi acte referitoare la istoria oraşului.