Dezbatere pe tema refugiaților, la Muzeul Unirii

refugiati

Asociaţia Culturală ”Onesimos” îi invită pe ieșeni sambătă, 9 ianuarie, începând cu ora 14.00, la Muzeul Unirii, la o dezbatere având ca temă ”Refugiaţii, o provocare pentru Europa”.  ”Cu toţii ştim că civilizaţia europeană se confruntă în ultimii ani cu dileme care pun în discuţie însăşi fibra ei identitară. Una dintre frămîntările care suscită dezbateri aprinse şi nuanţate la cel mai înalt nivel al forurilor decizionale şi care ne preocupă pe noi toţi este cum ne raportăm la imigranţii ce îşi croiesc drum spre Europa”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă. Care sunt condiţionările istorice şi culturale ale acestor populaţii, cu ce principii şi instrumente operează Uniunea Europeană în analiza şi soluţionarea crizei declanşate de refugiaţi, cît de întemeiate sunt temerile legate de întîlnirea cu aceste civilizaţii, care este impactul noului context la nivel personal? – sunbt doar câteva dintre subiectele care vor fi abordate în cadrul întâlnirii. Printre invitați se numără: Dorin Dobrincu – istoric, Institutul de Istorie ”A.D.Xenopol” Iaşi, Dănuţ Mânăstireanu – teolog, ”World Vision International” și Dănuţ Jemena – moderator, profesor FEAA, Univ. ”Al. I. Cuza” Iaşi. ”Onesimos” este o asociaţie culturală creştină, persoană juridică română de drept privat, apolitică, fără scop patrimonial, non-guvernamentală şi interconfesională. Scopul asociaţiei este promovarea valorilor, gîndirii şi creaţiei creştine în forme şi expresii culturale, la nivel naţional şi internaţional. Aceasta își propune ca obiective organizarea de manifestări culturale şi artistice, a unui centru cultural creştin dotat corespunzător în vederea formării tinerilor, susţinerea materială a celor cu posibilităţi materiale reduse în vederea instruirii şi stimulării creaţiei culturale a acestora, cît și traducerea, editarea, tipărirea şi difuzarea de cărţi, reviste, publicaţii periodice, pliante, publicaţii neperiodice în ţară şi în străinătate.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;