Municipalitatea ieșeană organizează în această săptămână o licitație în vederea închirierii mai multor spații cu altă destinație decât cea de locuință. Astfel, miercuri, 13 ianuarie, de la ora 10.15, este programată licitația pentru închirierea a 11 spaţii cu suprafeţe cuprinse între 13,60 mp şi 153,14 mp. Data limită pentru depunerea dosarelor la sediul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat (DAPPP) al Primăriei, situat în Şoseaua Naţională nr. 43, este 12.01.2016, ora 13.00. Licitaţia va avea loc la sediul din Iaşi, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, parter, Sala 6. Documentele necesare pentru înscrierea la licitaţie pentru persoane juridice şi persoane fizice autorizate sunt: actul constitutiv şi eventuale acte adiţionale (copie), hotărârea judecătorească de înfiinţare a societăţii (copie), certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului, certificatele de atestare fiscală (privind achitarea tuturor obligaţiilor fiscale către bugetul de stat şi bugetul local), valabile la data înscrierii la licitaţie, emise Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin unităţile fiscale competente, pentru bugetul de stat (în original) și Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locală Iaşi sau, după caz, de la sediul declarat al ofertantului, dacă acesta nu are puncte de lucru în municipiul Iaşi, pentru bugetul local (în original), scrisoarea de bonitate financiară, eliberată de o bancă comercială română (în original), declaraţia notarială a reprezentantului legal conf. Cap.II.4, pct.a-h din regulament (nu este în lichidare judiciară sau faliment) – în original, copii ale documentelor de plată reprezentând contravaloarea caietului de sarcini, taxa de participare şi garanţia de participare. Relaţii suplimentare privind procurarea documentaţiei şi condiţiile de participare se pot obţine la sediul DAPPP din Şos. Naţională nr. 43, et.4, cam.7 sau la telefon 0232264246, int 26.
Licitație pentru închirierea a 11 spații cu altă destinație decât cea de locuință, organizată de Primărie
Filed in: Administrație, Informațía zilei