Alteța Sa Regală Principesa Maria a României s-a întâlnit cu membrii Patrulelor de Reciclare din județul Iași

patrula

Alteța Sala Regală Principesa Maria a României s-a întâlnit în această săptămână cu Patrulele de Reciclare ieșene, premiate pe plan local la ediția 2014-2015 a programului național de educație de mediu, respectiv Patrula Școlii gimnaziale ”Titu Maiorescu”, coordonată de Marlena Dabija – premiul pentru ”Cea mai mare cantitate de baterii colectată în județul Iași” și Patrula Școlii gimnaziale Glodenii Gândului, coordonată de Cristina Simion – premiul pentru ”Cea mai activă Patrulă din județ”. ”Sunt bucuroasă să fiu aici, cu voi. Sunt mândră de reușitele voastre. Tot ceea ce facem pentru natură facem pentru noi înșine.  Voi faceți față cu succes acestei provocări și, de aceea, am încredere că puteți reuși orice vă propuneți. Perseverența este extrem de importantă, de aceea trebuie să continuați performanțele în Patrula de Reciclare!”, a declarat Principesa Maria. Agenții au fost onorați și emoționați de prezența principesei și au avut surpriza ca la eveniment să participe și Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, alături de reprezentanții partenerilor și suporterilor patrulei ieșene: Inspectoratul Școlar, Comisariatul Iași al Gărzii de Mediu și SC Salubris SA. Cele două echipe ieșene sunt primele Patrule de Reciclare pe care Principesa Maria le vizitează în 2016, Iașul deschizând seria vizitelor în țară ale Alteței Sale Regale, datorită copiilor și dascălilor cu performanțe deosebite în Patrula de Reciclare. Până acum, aproape o sută de grădinițe, școli și licee din județ au devenit centre de educație, informare și colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) pe parcursul edițiilor programului. Județul Iași a fost mereu foarte activ în program – este printre județele cu cele mai multe unități de învățământ înscrise în cadrul fiecărei ediții la care a participat. În ediția actuală sunt înscrise 23 de unități școlare, media la nivel național fiind de 15 per județ. Copiii, tinerii și dascălii ieșeni și-au convins comunitățile să trimită la reciclare peste 20.000 Kg DEEE, numai în anul 2015.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;