Autoritățile județene, pregătite să facă față rigorilor iernii

deszapezire

Având în vedere prognoza meteorologilor, potrivit căreia la sfârșitul acestei săptămâni, în județul Iași vor reveni ninsorile, iar stratul de zăpadă depus pe carosabil ar putea atinge o grosime de până la 10 centimetri, președintele interimar al Consiliul Judeţean (CJ), Victorel Lupu, a declarat că instituția pe care o conduce este pregătită să facă față acestei situații. Astfel, potrivit acestuia, 40 de utilaje sunt pregătite să intervină pentru deszăpezirea drumurilor din județ, dintre care 17 camioane cu sărăriţă, 11 autogredere, șase freze de zăpadă şi șase încărcătoare frontale, din care 35 în aşteptare (aflate tot timpul la dispoziţia Direcţiei de Admnistrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi) şi cinci la cerere (pentru situaţii de urgenţă). Principalele baze de deszăpezire sunt la Iaşi şi Târgu Frumos, la acestea adăugându-se cea de la Paşcani, precum şi cele trei baze de suport de la Ţibăneşti, Vlădeni şi Răducăneni. În acest moment, Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi are în stoc 3837 tone de nisip şi 847 tone de sare, în funcție de evoluția condițiilor climatice, cantitățile urmând să fie suplimentate, în vederea desfășurării activității în condiții optime. Potrivit reprezentanților CJ Iași, suma decontată pentru activitatea de deszăpezire în perioada noiembrie-decembrie 2015 a fost de 1.227.853,23 lei. Comparativ, în aceeaşi perioadă a anului 2014, pentru activitatea de deszăpezire s-a cheltuit 1.867.428,61 lei. De remarcat că, începând din această iarnă, utilajele utilizate la deszăpezirea drumurilor județene sunt monitorizate printr-un sistem de supraveghere de tip GPS, link-ul pentru monitorizarea utilajelor de pe internet putând fi accesat de pe site-ul www.icc.ro (GPS utilaje deszăpezire).

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;