UNPR va anunța în februarie numele candidatului la Primăria Iașului

emacu

Candidatul UNPR la Primăria municipiului Iași, la alegerile locale din acest an, va fi cunoscut la mijlocul lunii februarie, în urma sondajului de opinie care va fi comandat de către conducerea filialei locale a partidului. Anunțul a fost făcut vineri, 15 ianuarie, de deputatul Gheorghe Emacu, președintele Organizației Județene Iași a UNPR, care a precizat că tot atunci urmează să fie făcute publice și numele candidaților partidului pentru funcțiile de consilier local și consilier județean. Potrivit acestuia, pentru funcția de primar al municipiului Iași, la alegerile locale din luna iunie, UNPR are déjà trei posibili candidați, la care se adaugă o posibilă ”candidatură-surpriză” din partea unei persoane care în prezent nu este membru al acestei formațiuni politice.  ”Ținta noastră la alegerile locale o reprezintă obținerea unui scor de cel puțin 10% în județ, ceea ce însemnă un minimum de 12 primari, precum și câteva zeci de consilieri locali și județeni, inclusiv reprezentare în Consiliul Local Municipal Iași și Consiliul Județean Iași”, a declarat Gheorghe Emacu. Președintele Organizației Județene Iași a UNPR a spus că formațiunea pe care o conduce a început pregătirile pentru derularea campaniei electorale pentru alegerile locale, în ultimele zile având loc mai multe întâlniri între conducerea locală a partidului și liderii organizațiilor din teritoriu. În altă ordine de idei, deputatul a mai anunțat că la sfârșitul anului trecut, Organizația Județeană Iași a UNPR a primit în rândurile sale 800 de noi membri, în prezent partidul având la Iași peste 20.000 de membri, dintre care 130 de consilieri locali și trei consilieri județeni, dintre care unul (Alin Aivănoaie) deține și funcția de vicepreședinte al CJ Iași. În ceea ce privește politica de alianțe a partidului, Gheorghe Emacu a precizat că UNPR nu va abdica de la principiile care l-au consacrat, fiind în favoarea colaborării cu toate forțele politice care militează pentru securitatea și progresul României. ”Suntem de acord cu guvernarea Cioloș în toate punctele esențiale care privesc România. Asta nu înseamnă, însă, că vom acorda necondiționat sprijinul nostru actualului Executiv. UNPR nu exclude colaborarea cu oricare dintre forțele politice care doresc binele României”, a afirmat Gheorghe Emacu, care a reiterat, pe de altă parte, sprijinul pe care formațiunea sa politică îl acordă președintelui Klaus Iohannis pe principalele obiective de securitate națională.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;