Autovehiculele grele, aflate în tranzit, nu vor mai avea voie să circule în municipiul Iași, ele urmând să fie deviate pe centura ocolitoare a orașului. Potrivit viceprimarului Mihai Chirica, în urma întâlnirii care a avut loc marți, 9 octombrie, la sediul municipalității, la care au participat reprezentanți ai Primăriei, Instituției Prefectului Județului Iași, Direcției Regionale Vamale, Inspectoratului Județean de Poliție și Direcției Regionale de Drumuri, s-a luat decizia elaborării unui nou regulament de circulație a autovehiculelor pe raza municipiului Iași, care să prevadă, printre altele, restricționarea accesului autovehiculelor cu capacitate de transport mai mare de 1,5 tone pe străzile din oraș. ”Acest document urmează să ordoneze circulația tuturor vehiculelor pe raza municipiului Iași, dar mai ales a celor de mare tonaj. Avem în vedere, în primul rând, intrerzicerea accesului mașinilor grele în municipiu, acestea urmând să fie deviate pe centura ocolitoare a orașului. În ceea ce prviește circulația autovehiculelor cu capacitate mare de transport, aflate în tranzit în municipiul Iași, care necesită operațiuni de vămuire, am propus ca aceste operațiuni să fie efectuate la noul sediu al Direcției Regionale Vamale, care va fi amenajat în perioada următoare la Tehnopolis, în zona CUG”, a declarat Mihai Chirica. Mai mulți reprezentanți ai administrației publice locale (prefectul Romeo Olteanu, viceprimarul Mihai Chirica), însoțiți de cei ai Poliției Rutiere, Direcției Regionale Vamale și ai Direcției Regionale de Drumuri, s-au deplasat marți dimineață în zona Tehnopolis, pentru a vedea la fața locului spațiile în care urmează să fie mutat sediul Direcției Regionale Vamale Iași. ”Cu acest prilej am identificat spațiile pentru birouri, precum și cele pentru efectuarea operațiunilor vamale pentru autovehiculele care transportă marfă. Amplasamentul este unul excelent, care dispune de toate utilitățile (apă curentă, canalizare, energie electrică, internet, etc.). În cursul zilei de astăzi (marți – n.r.) vom informa și conducerea Consiliului Județean despre propunerea noastră privind mutarea sediului Direcției Regionale Vamale din Bulevardul Nicolae Iorga la Tehnopolis, în zona CUG, urmând ca cei de la Vamă să anunțe despre acest lucru instituțiile competente de la București”, a afirmat Mihai Chirica. Viceprimarul Iașilor a mai spus că un capitol special din noul regulament de circulație a autovehiculelor grele în municipiul Iași va fi dedicat mașinilor care aprovizionează cu marfă magazinele din oraș. ”În ceea ce privește mașinile de marfă, vom propune ca autovehiculele cu capacitatea de transport mai mare de 1,5 tone să poată circula în municipiu numai noaptea. Mașinile cu capacitate mai mică de 1,5 tone, cum ar fi, de exemplu, furgonetele, vor putea face aprovizionarea magazinelor din oraș și pe timpul zilei”, a precizat viceprimarul. De asemenea, noul regulament va reglementa și circulația autobetonierelor în municipiu. ”Acest tip de autovehicule grele vor avea voie să circule pe raza municipiului doar în cazul în care tonajul lor nu va depăși cinci metri cubi. Autobetonierele cu capacitatea peste această valoare vor trebui să plătească o taxă, a cărei valoare urmează să o stabilească Consiliul Local Municipal, pentru a putea tranzita orașul”, a explicat Mihai Chirica. După ce va fi elaborat, regulamentul privind circulația auto în municipiul Iași va fi supus dezbaterii publice, pe site-ul Primăriei, timp de 30 de zile, așa cum prevede legea, după care el va trebui să fie aprobat de plenul Consiliului Local Municipal. ”Cel mai probabil, documentul va intra efectiv în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2013”, a subliniat viceprimarul Iașilor.
Autovehiculele de mare tonaj nu vor mai avea voie să circule în municipiul Iași
Filed in: Administrație, Informațía zilei