Doar 71 dintre cele 98 de primării din județ au aprobat regulamentul de salubritate

gunoi

Joi, 21 ianuarie 2016, la sediul Consiliului Județean (CJ) Iași a avut loc prima întâlnire din acest an a Consiliului Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iaşi (ADIS). În cadrul întalnirii a fost prezentat raportul financiar şi de activitate pentru anul 2015 al asociației şi s-au stabilit principalele obiective pentru anul în curs. ”Prin obiectivele sale, ADIS va trebui, şi în acest an, să aibă în vedere organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de salubrizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de salubrizare, pe baza strategiei de dezvoltare”, a declarat Victorel Lupu, președintele interimar al CJ Iași. Potrivit acestuia, în prezent, 71 din cele 98 de primării din judeţ au aprobat prin hotărâri ale consiliilor locale respective Regulamentul de Salubritate aferent SMID, restul unităţilor administrative urmând să facă acest lucru până la sfârşitul lunii ianuarie.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;