5:32 pm - Friday November 24, 6744

Cinema City dă startul unei caravane educaționale

Cinema City, liderul pieței din România și cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală și de Sud Est, pornește, odată cu premiera filmului „Aventurile lui Sammy 2 3D”, cel mai nou film de animație distribuit de MediaPro Distribution, într-o caravană educațională organizată pentru profesorii din școlile și liceele din principalele orașe ale țării. Astfel, până acum, în acest an școlar, un număr de 50.000 de elevi, alături de 3.500 de cadre didactice, au trecut pragul Cinema City. Odată cu vizionarea specială „Aventurile lui Sammy 2 3D”, în următoarele trei săptămâni, în cinematografele din întreaga țară sunt așteptați 3.500 de profesori din 11 orașe ale țării. „Ne dorim să venim în întâmpinarea profesorilor și a elevilor cu metode inedite de abordare a educației și să demonstrăm că cinematograful nu este doar o formă de divertisment, ci și o foarte bună metodă de învățare, o lecție despre cum să ne purtăm în societate, despre respect și bun simț. Vrem să folosim mijloacele pe care un cinematograf modern le pune la dispoziție într-un scop educativ și să promovăm în același timp educația socială atât de importantă pentru tineri”, afirmă Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România. După succesul înregistrat în urmă cu doi ani de filmul „Aventurile lui Sammy”, care a încântat mii de familii din toată lumea, cele mai simpatice și mai curajoase broscuțe țestoase se întorc pe marile ecrane din 5 octombrie, oferind atât copiilor cât și părinților o experiență 3D mai fascinantă ca niciodată. De data aceasta, acțiunea filmului este mult mai intensă. Filmul este menit să distreze publicul, însă mai presus de toate, îl determină să gândească prin elementele și structura poveștii. Caravana va avea loc în 12 orașe, respectiv: Arad, Timișoara, Târgu Mureș, Cluj, Brăila, Constanța, Bacău, Iași, Baia Mare, Pitești, Constanța și București. Multiplexurile Cinema City oferă clienților cele mai bune facilități, cele mai moderne tehnologii și cea mai bună calitate a serviciilor, la cele mai înalte standarde ale industriei la nivel internațional. La nivel național, Cinema City operează multiplexuri în București, Pitești, Iași, Timișoara, Arad, Cluj, Târgu Mureș, Bacău, Baia Mare și Brăila.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;